Reprezentanţii Institului Naţional de Statistică au dat publicităţii, luni, un raport îngrijorător despre modul în care evoluează populaţia României.

Romanii fac din ce in ce mai putini copii sursa foto ziarelive.ro

Astfel, în luna octombrie a acestui an s-au înregistrat cu 157 mai puţine naşteri faţă de luna septembrie, dar cu 3.335 mai multe decese.

S-au născut 17.999 de copii şi s-au înregistrat 21.973 de decese, cifre care arată modul constant în care scade populaţia României.

Totuşi, se poate spune că avem parte şi de o veste ceva mai bună, în condiţiile în care a scăzut semnificativ numărul deceselor înregistrate la copiii cu vârste de cel mult un an.

Remarcabil este faptul că, în luna octombrie, a scăzut cu aproape 50% numărul căsătoriilor înregistrate. Au fost 13.143 de căsătorii. Cu o lună înainte, în septembrie, s-au înregistrat 20.655 de căsătorii.

A crescut numărul divorţurilor, dar cifra nu este una semnificativă. Au fost 2.740 de divorţuri, cu 47 mai multe decât în luna septembrie.

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version