Gabriela Firea, primarul general al Capitalei, a anunţat, luni, că în ultimii 16 ani s-au pierdut peste 50 de hectare de parcuri şi locuri de joacă prin acte de retrocedare.

Este vorba despre 36 de hectare de teren din diferite parcuri ale Capitalei şi 23,5 hectare reprezentând spaţii verzi şi terenuri.

Şi, deşi Gabriela Firea spune că “nu contest dreptul legal al vechilor proprietari de a-şi recupera bunurile confiscate în perioada comunistă”, edilul anunţă că “vom începe căutarea de soluţii legale de a recupera terenurile respective fără a leza drepturile vechilor proprietari”.

Mai mult, Firea anunţă că a constituit un grup de lucru special pentru acest demers şi că această acţiune de recuperare a terenurilor pierdute va demara încă din acest an.

“Îi asigur pe locuitorii Bucureştiului că, în calitate de Primar General, împreună cu primarii celor şase sectoare vom ţine întotdeauna cont de interesele celor pe care îi reprezentăm şi de aceea vom susţine cu tărie ca parcurile şi locurile de joacă amenajate să aparţină cetăţenilor. Îmi doresc ca această procedură de recuperare să înceapă anul acesta şi să fie finalizată în acest mandat. Aşa cum prevede şi programul de guvernare, Bucureştiul trebuie să se alinieze celorlalte capitale europene, să se apropie cât mai mult de limita impusă de Uniunea Europeană de 26 mp spaţii verzi pe cap de locuitor. Cred că împreună cu echipa mea şi cu susţinerea bucureştenilor, vom creşte această suprafată de spaţiul verde şi vom duce şi acest proiect la bun sfârşit”, a fost mesajul tranşant al Gabrielei Firea.

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version