Tatiana Proskuryakova, manager de țară al Băncii Mondiale, a susținut vineri o conferință de presă.

Cu această ocazie, Proskuryakova a făcut o serie de declarații uluitoare.

Printre altele, reprezentanta Băncii Mondiale a anunțat că “este alarmant faptul că 70-80% din PIB României este produs în zona cu cel mai mare risc seismic”.

Invitată să spună despre care zonă este vorba, Proskuryakova a adus în discuție Bucureștiul, unde foarte multe clădiri sunt încă vulnerabile.

Estimările Băncii Mondiale arată că “dacă vine un cutremur precum cel produs în 1977, pe care mulți dintre dumneavoastră l-ați prins, vor fi de cel puțin trei ori mai mulți morți. Atunci au fost în jur de 1.500, acum estimăm un minim de 4.000-4.500 de morți”.

Pentru a evita asemenea pierderi, Proskuryakova este de părere că “România are nevoie de o infrastructură mai bună, dar și de un management mai bun al dezastrelor. Noi lucrăm deja cu Guvernul și considerăm că agenda progresează bine”.

Totuși, managerul Băncii Mondiale atrage atenția asupra diletantismului de care se lovesc reprezentanții acestei instituții și a adus ca exemplu faptul că autoritățile au luat în calcul posibilitatea de a construi autostrada Ploiești – Brașov pornind de la un studiu de fezabilitate realizat în 2005.

“Investiția în autostrada Ploiești-Brașov este parte a strategiei noastre. Am primit o cerere de pregătire a acestei operațiuni din partea Guvernului în octombrie, anul trecut. Am văzut informațiile din media, dar nu am primit nicio comunicare oficială din partea Guvernului despre renunțarea la această operațiune. Am înțeles din media că Guvenul nu mai vrea să continuie acest proiect cu Banca Mondială și că vor să facă acel proiect singuri. Trebuie să spun că sunt dezamăgită pentru că am investit mult în pregătirea acestui proces și aveam un plan bun. Proiectul se referea la pregătirea investiției, nu să finanțăm proiectul. Dacă Guvernul vrea să facă singur proiectul este în regula din partea noastră, dar important este să fie pregătit bine. Știu că vorbesc despre folosirea studiului de fezabilitate din 2005 ca bază pentru un aranjament de parteneriat public-privat. Avem dubii că va funcționa acest lucru. 10 ani e prea mult timp. Studiul trebuie îmbunătățit fundamental”, a precizat oficialul Băncii Mondiale.

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version