Zeci de specialişti SMURD şi pompieri au fost mobilizaţi, marţi, pentru a scoate dintr-o fântână, din comuna Balta Sărată, un băieţel de numai doi ani.

sursa foto romaniatv.net

Micuţul a scăpat de sub atenţia părinţilor, s-a jucat pe marginea fântânii şi a căzut în apa rece. Salvatorii au avut nevoie de 11 ore pentru a-l scoate pe micuţ din fântână, din cauza spaţiului extrem de îngust.

Băieţelul a fost transportat în stare gravă, în noaptea de marţi spre miercuri, la Spitalul Grigore Alexandrescu, din Bucureşti. Medicii de la unitatea respectivă au precizat că micuţul a suferit un stop cardio-respirator în drum spre spital, a fost resuscitat, iar între timp şi-a recuperat pulsul şi temperatura corpului.

Situaţia lui rămâne, însă, gravă. Micuţul a fost internat la Terapia Intensivă şi se zbate între viaţă şi moarte, din cauza problemelor pulmonare.

Prognosticul rămâne unul rezervat, iar medicii susţin că, dacă îşi va reveni, perioada de recuperare va fi una lungă şi complicată.

Mamei micuţului i s-a făcut rău în timpul evenimentelor de marţi şi a fost transportată la spitalul din Roşiorii de Vede. A petrecut noaptea acolo, fiind sub supraveghere medicală şi pentru că este gravidă. Femeia a fost externată miercuri dimineaţa.

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version