Un grav accident de circulație s-a produs, marți seara, pe Șoseaua Antiaeriană din București.

sursa foto romaniatv.net

Șoferul unui microbuz de transportat persoane a pierdut controlul volanului, iar microbuzul a intrat în plin într-un copac aflat pe marginea drumului.

Nouă persoane se aflau în microbuz în momentul producerii accidentului, iar șapte dintre acestea au avut nevoie de intervenție medicală și au fost transportate la spital.

Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență București-Ilfov anunță că la fața locului s-a intervenit cu mai multe echipaje SMURD și cu ambulanțe de la Serviciul de Ambulanță București-Ilfov.

Toate cele șapte victime, patru adulți și trei copii, sunt în stare bună. Poliția a demarat o anchetă pentru a stabili motivul exact care a dus la producerea acestui accident.

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version