Un scandal cu iz de telenovelă a avut loc vineri în municipiul Baia Mare.

Un bărbat de 37 de ani și-a pierdut viața, după ce a fost aruncat în apele râului Sesar de o tânără de 23 de ani. Cei doi se cunoscuseră online, iar după mai multe discuții bărbatul care locuia la Brașov a decis să meargă la Baia Mare și să o cunoască pe fată.

Cei doi se plimbau pe Podul Culturii în momentul în care și-a făcut apariția un bărbat de 43 de ani despre care se spune că ar fi fost fostul iubit al tinerei.

Între cei trei a izbucnit un scandal și, la un moment dat, tânăra și-a aruncat iubitul virtual în apele râului Sesar, cu ajutorul fostului iubit.

Trupul neînsuflețit a fost scos la mal la câteva sute de metri de locul în care s-a produs incidentul. Polițiștii i-au capturat pe cei doi atacatori care însă au fost internați la psihiatrie.

Asta pentru că au început să vorbească aiurea și să se dezbrace de toate hainele în momentul în care au fost prinși. Există informații conform cărora tânăra de 23 de ani și bărbatul de 43 de ani se aflau sub efectul etnobotanicelor.

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version