Sindicaliștii din penitenciare anunță că, începând din 12 martie, vor pune presiune pe guvernanți pentru a le rezolva problemele.
Primul pas va fi luni, 12 martie, când aproximativ 100 de sindicaliști urmează să meargă la Palatul Victoria, peste Tudorel Toader, ministrul Justiției.
Dacă nici în ceasul al 13-lea Toader nu găsește soluții clare la problemele sindicaliștilor, angajații din penitenciare anunță proteste masive și chiar intrarea în grevă.
În plus, ei au început deja demersurile pe lângă premierul Viorica Dăncilă pentru a obține înlăturea din funcție a lui Tudorel Toader.
“Având în vedere că ministrul Justitiei, în mod evident după zeci de discuţii sterile, nu are nici intenţia şi nici capacitatea de a rezolva problemele legate de plata celor peste un milion de ore suplimentare, a deficitului de personal şi a condițiilor precare de lucru, vom cere prim-ministrului sa se implice direct. Cerem aşadar plata celor peste un milion de ore suplimentare nerecuperate şi reluarea concursurilor de ocupare a funcţiilor vacante din sistemul penitenciar, acestea fiind blocate din dispoziţia ministrului Tudorel Toader, deşi deficitul este de peste 40% conform datelor furnizate de Ministerul Justiţiei. Propunem premierului soluţii pentru eliminarea discriminărilor din domeniul salărizarii şi pensionării agenţilor şi ofiţerilor din penitenciare, având în vedere că măsuri recente adoptate de Guvern au dus la reducerea pensiilor cu 25-30% şi crearea unor decalaje de 2.000-4.000 de lei între diverse categorii de angajaţi de pe acelaşi nivel.
Vom solicita de asemenea demiterea ministrului Justitiei pentru incompetenţă şi lipsă de viziune, cu precizarea că până la momentul întalnirii cu prim-ministrul Viorica Dăncilă vom face public un Raport privind dezastrul mandatului Tudorel Toader la Justiţie. Dacă revendicările nu ne vor fi acceptate, va fi demarat un calendar de proteste în toate penitenciarele din ţară, mişcări ce vor duce la blocarea activităţii acestora. De asemenea, ne anunțăm de pe acum prezența la mitingul sindicaliștilor din Poliție, de pe 24 martie, pentru că problemele sunt comune”, a fost mesajul transmis de sindicaliștii din penitenciare.