Sindicaliştii de la Solidaritatea Sanitară se pregătesc să iasă în stradă pentru o amplă acţiune de protest.

sursa foto radioconstanta.ro

Această măsură este îndreptată împotriva proiectului de mutare a contribuţiilor CAS şi CASS de la angajator în salariul de bază al angajatului.

Oamenii susţin că prin această măsură, autorităţile nu vor decât să anuleze, practic, creşterea salariilor cu 25% impusă de la 1 ianuarie 2018 şi aprobată deja prin Legea 153 pe 2017.

“Constatând că mutarea contribuţiilor angajatorului în salariul de bază al angajatorului este o înşelătorie la adresa salariaţilor din sectorul bugetar, Guvernul intenţionând să-i păcălească cu o falsă creştere salarială, Federaţia “Solidaritatea Sanitară” anunţă opoziţia faţă de această măsură, invitând salariaţii din Sănătate să i se alăture la acţiunile de protest pe această temă. Primul pas al acestor acţiuni îl constituie Petiţia publică iniţiată împotriva acestei măsuri, ce poate fi găsită la adresa http://solidaritatea-sanitara.ro/impozite/, ea constituind o formă de pregătire a altor forme de protest.

Denunţăm astfel public intenţia ascunsă a Guvernului de “a fura” creşterea salariilor cu 25% (anunţată pentru 1 ianuarie 2018): după ce această creştere a fost aprobată prin art. 38, alin. 3, lit. a) din legea nr. 153/2017, Guvernul intenţionează să o anuleze prin intermediul proiectului de act normativ ce vizează transferul contribuţiilor angajatorului în salariul de bază al angajatului. A prezenta ca o creştere salarială mutarea contribuţiilor angajatorului în salariul brut, adică a creşte salariul brut fără a creşte salariul net, în condiţiile în care anunţi această măsură ca fiind o creştere salarială este o înşelătorie”, a fost mesajul ferm transmis de sindicaliştii de la Solidaritatea Sanitară.

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version