IGSU va interveni în sprijinul populației care ar putea fi afectată de ploile torențiale și vijeliile anunțate de ANM că vor începe luni dimineață, o avertizare Cod Galben și alta de Cod Portocaliu de fenomene periculase fiind emise încă de duminică.

Astfel, la nivelul unităților operative ale IGSU din județele vizate peste 2.000 de pompieri cu peste 400 de mijloace tehnice sunt pregătiți să intervină în sprijinul populației și autorităților publice locale.

“Având în vedere că sunt preconizate efecte asupra populației, în județele aflate sub incidența avertizărilor meteorologice s-a dispus asigurarea rezervei de personal, pentru a putea fi suplimentate efectivele de intervenție în cazul producerii unor situații de urgență.La nivelul zonelor vizate, sunt monitorizate permanent cursurile de apă, pentru a stabili dacă nivelul debitelor poate produce inundații”, precizează, luni, IGSU.

Pompierii au verificat și pregătit mijloacele tehnice de intervenție la inundații, constând în motopompe de mare capacitate, bărci și autospeciale cu echipamente pentru evacuarea apei.

Dacă situația din teren o va impune, se vor activa grupele operative și centrele județene de coordonare și conducere a intervenției, care au în componență reprezentanți ai tuturor structurilor cu atribuții în managementul situațiilor de urgență.

În cursul acestei zilei de luni va intra în vigoare și un Cod Portocaliu pentru 5 județe din țară (Argeș, Dâmbovița, Gorj, Mehedinți și Vâlcea), caracterizat de ploi abundente care vor depăși pe arii extinse 50-60 l/mp și, izolat, 80 l/ mp, precum și intensificări ale vântului în zonele deluroase și montane.

Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență sau alte date utile despre manifestarea fenomenelor meteorologice periculoase pot fi obținute prin intermediul aplicației DSU, care poate fi descărcată gratuit din Google Play Store și App Store.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version