Numeroasele acţiuni de protest din ultima perioadă nu au avut rezultatele scontate, astfel că cei implicaţi direct au anunţat că vor continua să picheteze cele mai importante obiective şi în special Palatul Victoria.

Sindicaliştii din sănătate sau educaţie sunt nemulţumiţi de trecerea contribuţiilor de la angajator la angajat. Oamenii se tem că astfel vor ajunge să câştige mai puţini bani efectiv.

Scenariul este confirmat de Doctorul Vlad Dima, vicepreşedinte al Comisiei de medici a Federaţiei SANITAS, care a precizat că “din păcate, ne găsim în situaţia în care veniturile cadrelor medicale vor fi afectate de schimbarea legislaţiei în domeniul muncii”.

Sindicaliştii de la Sanitas vor organiza un nou miting în Piaţa Victoriei, pe 19 octombrie, iar în funcţie de rezultatul acţiunii respective vor stabili dacă se impune declararea grevei generale.

Sindicalişti de la Sanitas nu sunt singurii care vor să umple centrul Capitalei cu nemulţumirile lor. Sindicaliştii din transporturi au anunţat şi ei o acţiune de protest pentru data de 3 noiembrie, din cauza majorării accizei la carburant.

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version