Un caz incredibil s-a petrecut miercuri seara în municipiul Focșani.

Un bărbat de 49 de ani și-a pus capăt zilelor aruncându-se în fața unui tren.

Povestea din spatele gestului i-a uimit până și pe polițiștii de la Inspectoratul de Poliție Județean Vrancea. Aceștia au stabilit că bărbatul și-a pus capăt zilelor după ce a produs un accident de circulație, respectiv după ce a lovit cu mașina un pieton.

Deși accidentul a fost considerat unul ușor, victima reușind să le spună polițiștilor marca și numărul mașinii, șoferul s-a panicat și a fugit de la locul accidentului.

Apoi, mustrat de conștiință, a decis să-și pună capăt zilelor, de teamă să nu ajungă după gratii. În momentul în care polițiștii îl căutau acasă, pentru a da explicații pentru accident, bărbatul se arunca în fața trenului.

Mecanicul de locomotivă le-a povestit anchetatorilor că bărbatul a sărit din boscheți direct pe șină și că nu a avut timp suficient pentru a frâna și a evita impactul.

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version