Un incident incredibil s-a petrecut miercuri după-amiază în localitatea Cuza Vodă din județul Călărași.

sursa foto observatorcl.info

Trei bărbați și-au pierdut viața după ce unul dintre ei a scăpat un baros într-o fântână. Cei trei lucrau de zor în curtea unuia dintre ei.

La un moment dat, unul dintre ai scăpat un baros în fântână. Încercând să recupereze barosul, bărbatul respectiv a încercat să coboare în fântână, dar a reușit să ajungă doar la jumătatea acesteia, moment în care frânghia cu care era legat a cedat și el s-a prăbușit în fântâna dezafectată.

Conform observatorcl.info, ceilalți doi bărbați au intrat și ei în fântână, pentru a-l recupera pe primul, însă din cauza lipsei de oxigen tuturor celor trei bărbați li s-a făcut rău și au leșinat.

Pentru că nu îi mai vedea prin curte, un vecin a sunat de urgență la numărul unic 112. Medicii s-au chinuit mai mult de 30 de minute în fiecare caz pentru a obține resuscitarea victimelor.

Efortul a fost în zadar, toți cei trei bărbați, cu vârste cuprinse între 28 și 57 de ani, fiind declarați decedați. Polițiștii au deschis dosar de moarte suspectă.

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version