Un incident incredibil s-a petrecut, în weekend, la Grădina Zoologică din Ploieşti.
Un angajat al acestei instituţii, în vârstă de 53 de ani, şi-a pierdut viaţa după ce a fost înţepat de o albină. Incidentul s-a petrecut în zona vestiarelor, unde bărbatul se pregătea să intre în tura de lucru.
Victima a fost înţepată de albina şi, cum era alergică la veninul de albină, a intrat în şoc anafilactic. Colegii l-au găsit şi au sunat de urgenţă la 112, dar medicii ajunşi la faţa locului nu au mai putut face nimic.
Criminaliştii au demarat o anchetă pentru a se stabili cu exactitate ce s-a întâmplat. Şi mai tulburător este faptul că mai mulţi vizitatori, inclusiv copii, au observat incidentul şi există riscul de a rămâne afectaţi de cele văzute.