Un bărbat din județul Prahova și-a pus capăt zilelor sâmbătă seara.

Bărbatul s-a aruncat în fața unui tren de călători care făcea legătura între Brașov și București. Incidentul s-a petrecut undeva între stațiunile Bușteni și Sinaia.

Mecanicul de locomotivă a fost cel care a sunat la numărul unic de urgență 112 imediat după producerea teribilului incident. La fața locului și-a făcut apariția un echipaj SMURD și mai mulți polițiști.

Din păcate, medicii nu au mai putut face nimic pentru salvarea bărbatului care s-a aruncat în fața trenului. Mecanicul de locomotivă le-a spus polițiștilor că nu a putut face nimic pentru a evita impactul, bărbatul sărind în fața trenului în ultimul moment.

Polițiștii au demarat o anchetă pentru a stabili cu exactitate motivul care l-a împins pe bărbat să recurgă la un asemenea gest extrem.

Circulația trenurilor s-a reluat în zonă după mai mult de o oră.

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version