Teribilismul face noi victime printre minorii dornici de senzații tari.

 

Un băiat de numai 12 ani, din județul Buzău, a încetat din viață, în noaptea de duminică spre luni, la Spitalul Grigore Alexandrescu din București.

Băiatul mersese duminică, însoțit de mai multe rude și prieteni, în municipiul Buzău pentru a participa la tradiționalul târg de Drăgaică.

Ulterior, copiii s-au mai jucat timp de câteva zeci de minute în apropierea unor vagoane abandonate din Gara Buzău. La un moment dat, băiatul de 12 ani a urcat pe unul dintre vagoane pentru a-și face un selfie.

Pe vagon, micuțul a atins un cablu electric. Astfel s-a format un puternic arc electric care l-a aruncat pe băiat la pământ. A fost transportat în stare gravă la Spitalul Județean Buzău, iar apoi transferat cu un elicopter SMURD la Spitalul Grigore Alexandrescu din București.

Din păcate, însă, nici medicii din Capitală nu au mai avut ce face, în noaptea de duminică spre luni fiind declarat decesul băiatului. Acesta ajunsese la București cu arsuri de gradul II și III pe 70% din suprafața corpului.

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version