Accident teribil de circulaţie petrecut, luni dimineaţa, pe o stradă dintr-un cartier marginaş al Brăilei.

accident

Mai mulţi oameni, care stăteau într-o staţie de transport în comun şi aşteptau autobuzul spre centrul oraşului, au fost spulberaţi de un inconştient care circula cu viteză excesivă.

Autorul accidentului, un tânăr de numai 27 de ani şi care avea maşina înmatriculată în Bucureşti, a pierdut controlul volanului din cauza vitezei excesive şi a intrat în oamenii de pe marginea drumului ca în nişte popice.

Patru persoane au murit pe loc, iar a cincea în drum spre spital. Alte două persoane, o femeie în vârstă de 47 de ani şi şoferul vitezoman, au scăpat cu răni uşoare.

Şoferul a rămas prins între fiarele contorsionate ale maşinii. A fost eliberat cu ajutorul serviciului de descarcerare, dar a fost aproape să fie linşat de martorii accidentului care susţin că tânărul circula cu aproape 200 de kilometri pe oră.

Poliţiştii au demarat o anchetă pentru a stabili modul în care s-a produs accidentul. Oamenii legii susţinut că autorul accidentului a înregistrat un rezultat negativ la testul de alcoolemie, deci nu a consumat băuturi alcoolice.

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version