Gabriel Andronescu, agent şef principal de poliţie din Călăraşi, a fost desemnat “poliţistul zilei”, după ce duminică a salvat trei persoane de la înec.

Din primele informaţii rezultă că Andronescu patrula în zona Portului Călăraşi când a observat trei persoane care intrau în apă îmbrăcate.

Imediat, poliţistul a oprit autoturismul şi a strigat la cele trei persoane, dar vâzând că nu a primit niciun răspuns a fugit către ele, s-a urcat într-o barcă şi a reuşit scoaterea la suprafaţă, în viaţă, a unei femei de 73 de ani.

Ulterior, celelate două persoane au fost scoase la suprafaţă cu ajutorul a doi cetăţeni care se aflau în zonă.

Toate cele trei persoane, mama şi doi copii majori, au fost transportate la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.

Gabriel Andronescu are 39 de ani şi lucrează la Serviciul Judeţean de Poliţie Transporturi Călăraşi.

Agentul nu este la prima acţiune de acest gen. În anul 2010, în timp ce se afla în timpul liber, acelaşi poliţist a salvat dintr-un incendiu, care avea loc într-un apartament de pe scara blocului unde locuieşte, o fetiţă, pe care a dus-o la el acasă până la stingerea incendiului.

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version