Duminică 1 martie, de la ora 11.00, la Sala Mică a TNB, în cadrul programului Conferințele Teatrului Național, Acad. Sabina Ispas va susține conferința cu tema 1 martie, „cap de primăvară”.

Despre conferinţă

„Luna martie, numită de români marţ sau mărţişor, provine din latinescul Martius. Pentru zonele cu climă temperată şi patru anotimpuri, este prima lună de primăvară. În calendarul iudaic, pe care îl amintim pentru a avea o perspectivă istorică obiectivă asupra marilor sărbători din calendarul tradițional, prima lună, Nisan este martie-aprilie, când are loc sărbătoarea Paştilor, în intervalul dintre 15-22. Sărbătoarea care semnifică eliberarea din robie, este o sărbătoare a primăverii, care are străvechi legături cu agricultura. În vechiul calendar roman, 1 martie marca Anul Nou. Poziţia lunii martie în cadrul primăverii, unul dintre cele patru sezoane caracteristice pentru clima României, ne determină să o asociem cu momentul revigorării vegetalului adormit sau amorţit, al trezirii la viaţă a plantelor. Pentru comunitatea românească, „codul vegetal” este unul dintre reperele determinante pentru definirea identităţii culturale. Între persoana umană şi vegetal sunt făcute substituţii şi analogii, mai ales după modelul euharistic, prin care s-a înlocuit sacrificiul sângeros cu cel al vegetalului prelucrat: grâu – pâine – colac, strugure – vin” –  Acad. SABINA ISPAS

Despre conferenţiar

Director general al Institutului de Etnografie şi Folclor „Constantin Brăiloiu”, membru titular al Academiei Române din 2009.

Absolventă a Facultății de Limba şi Literatura Română a Universităţii „Al. I. Cuza” din Iaşi și a Facultății de Limba şi Literatura Română a Universităţii din Bucureşti, specialitatea folcloristică. Doctorat în ştiinţe filologice la Facultatea de Limbi Străine a Universităţii Bucureşti. 

Autoare sau coautoare a mai multor cărți de specialitate, între care:

Lirica de dragoste. Index motivic și tipologic, vol. I-V, 1985 – 1989; Lirica populară de dragoste, 1985; Flori dalbe de măr. Din poezia obiceiurilor de iarnă, 1987; Cântecul epic-eroic românesc în context sud-est european. Cântecele pețirii, 1995; Sub aripa cerului, 1998; Omul românesc, 2000; Povestea cântată, 2001; Cultură orală și informație transculturală, 2003; Siminoc și Busuioc. Basme românești, 2005.

Deține mai multe premii prestigioase, printre care: Premiul special al juriului pentru studii etno-antropologice, Pitrè-Salomone Marino, al Centrului Internaţional de Etnoistorie, Palermo – Italia (1989) pentru lucrarea în patru volume Lirica de dragoste. Index motivic şi tipologic; Premiul Simion Florea Marian al Academiei Române (1995) pentru lucrarea Cântecul epic eroic în context sud-est european. Cântecele peţirii; Premiul Etnos (2000) pentru întreaga activitate; Premiul „Constantin Brăiloiu” al Fundaţiei Culturale „Magazin Istoric”, oferit de Erste Group Immorent România IFN SA, (2013) pentru lucrarea Rosturi și moravuri de odinioară.

Pentru mai multe informaţii legate de bilete:

021.314.71.71 (Agenţia de bilete)

Biletele se pot achiziţiona şi online, pe www.mystage.ro

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version