Lumea artiştilor de la noi din ţară este în doliu, după ce marţi seara a încetat din viaţă marea actriţă Olga Tudorache.

Actriţa suferie un accident vascular cerebral în urmă cu aproape două săptămâni şi a fost internată la Spitalul Elias pe 9 octombrie. Din 12 octombrie a fost transferată la Terapie Intensivă, iar pentru aproape o săptămână s-a zbătut pentru viaţa ei.

În cele din urmă, însă, şi din cauza vârstei înaintate care nu i-a mai permis să ducă o asemenea luptă, Olga Tudorache a încetat din viaţă.

Informaţia a fost confirmată pe Facebook de Florin Călinescu şi de doctorul Monica Pop. Primul le-a transmis admiratorilor că “a murit o artistă cât Pământul ăsta, profesoara mea, mama mea”.

Olga Tudorache s-a născut în 1929 la Oituz, judeţul Bacău, iar în 1951 a absolvit Institutul de Teatru. A fost angajată imediat la Teatrul Tineretului, unde a evoluat până în 1966, când teatrul a fuzionat cu Nottara.

A trecut la Teatrul Mic, unde a activat până în 1978. A fost conferenţiar universitar la Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică, iar ulterior a devenit profesor universitar, având şase promoţii de actori până la pensionare.

A câştigat zeci de premii naţionale şi internaţionale pentru apariţiile din piese precum “Baltagul”, “Să nu-ţi faci prăvălie cu scară”, “Noapte bună, mamă” sau “Regina mamă”, dar şi pentru apariţiile din filme precum “Drumul câinilor” şi “Tusea şi junghiul”.

Ultima apariţie într-un film a avut loc în 2009, când a jucat rolul Venera în pelicula “Cenuşă şi sânge”, film regizat şi produs de celebra actriţă franceză Fanny Ardant.

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version