Considerat unul dintre cei mai buni actori din noua generaţie, Shia LaBoeuf, starul seriei Transformers, şi-a dat din nou în petec.

LaBoeuf a fost arestat sâmbătă dimineaţa, într-un orăşel din statul american Georgia, după o noapte de pomină. Abţiguit bine, LaBoeuf a solicitat o ţigară unui ofiţer de poliţie.

Refuzat, actorul şi-a pierdut cumpătul şi a început să-l înjure pe acesta, acuzându-l şi de faptul că nu vrea să-i ofere o ţigară pe motiv că îi cunoaşte preferinţele politice.

Starul de 31 de ani a fost reţinut pentru tulburarea liniştii publice şi şi-a petrecut noaptea de sâmbătă spre duminică în arest, fiind eliberat în cele din urmă pe cauţiune.

Este a treia oară când Shia LaBoeuf este reţinut de forţele de ordine. În iunie 2014 a fost încătuşat după ce s-a dat în stambă în incinta unui teatru de pe Broadway, iar în ianuarie anul acesta a ajuns după gratii pentru că a bătut un bărbat care a contestat un proiect propus de actor împotriva lui Donald Trump.

Apropiaţii lui Shia LaBoeuf se tem că actorul, câştigător al unui premiu BAFTA şi nominalizat de patru ori la MTV Movie Awards, se va alege cu o condamnare la închisoare cu executare din cauza numărului mare de ieşiri necontrolate.

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version