Actrița Valeria Ogășanu a murit, duminică, la vârsta de 76 de ani.

Valeria Ogășanu<br >Foto Facebook Mihai Ogășanu

Fiul artistei, compozitorul Mihai Ogășanu, a scris pe pagina sa de Facebook: „Drum lin în Lumină, iubită mamă! Te iubesc!”.

„Ne-o amintim cu drag din filme precum „Fraţii Jderi”, „Fram” sau „Trandafirul galben”, dar şi din spectacolele de pe scena teatrului „Bulandra” din Bucureşti. Sincere condoleanţe, putere şi pace în suflet familiei şi tuturor celor apropiaţi!”, a transmis Ministerul Culturii,

Valeria Ogăşanu s-a născut la 23 septembrie 1946. A absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografie şi a fost căsătorită cu actorul Virgil Ogăşanu.

Actriţă a Teatrului Bulandra din 1969, a interpretat peste 30 de roluri în spectacole importante ale teatrului, ultimul fiind rolul Kate, pe care l-a jucat alături de soţul său – Virgil Ogăşanu – în spectacolul „Pe lacul auriu” de Ernest Thompson, regia Dinu Cernescu, în 2017.

A avut roluri notabile in filmele Brigada Diverse intră în acțiune, Frații Jderi, Fram, Trandafirul galben şi Alarmă in deltă.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version