La mai bine de 13 ani după ce a filmat, în România, pelicula “Modigliani”, despre viața pictorului italian Amedeo Modigliani, regizorul scoțian Mick Davis revine în țara noastră.

garcia

Și nu oricum ci pentru a filma o nouă peliculă ce se anunță deosebită. “The Sculptor” ar urma să fie lansat anul viitor și să prezinte viața sculptorului român Constantin Brâncuși.

Culmea este că, după ce i-a dat viață lui Modigliani, un discipol al lui Brâncuși, actorul american Andy Garcia îl va întruchipa și pe sculptorul român.

Informația a fost confirmată luni dimineața, pe pagina personală de Facebook a lui Mick Davis.

Mick Davis si Ana Adelaida Perjoiu
Mick Davis si Ana Adelaida Perjoiu

Andy Garcia, nominalizat la Oscar în 1991, pentru rolul său din ultima parte a trilogiei “Nașul”, s-a remarcat în ultimii ani prin volumul uriaș de muncă asumat, el apărând, într-un interval relativ scurt, în numeroase pelicule.

Interesul pentru Mick Davis pentru România a crescut în ultimii ani, după ce scoțianul a început să se iubească cu actrița Ana Adelaida Perjoiu, pe care a și distribuit-o, deja, în scurt-metrajul “The Silver Spoon”.

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version