Teatrul Municipal „Lucia Sturdza Bulandra” difuzează online, și în această săptămână, două spectacole de excepție, montate de regizori celebri: „Caligula”, pus în scenă de Mihai Măniuțiu, și „Oblomov”, în regia lui Alexandru Tocilescu.

Iată precizările reprezentanților teatrului:

„Spectatorii noștri din peste un milion de locuințe de români din întreaga lume, perioada de distanțare socială a însemnat și bucuria reîntâlnirii cu câteva dintre spectacolele de succes, cu o parte dintre regizorii și actorii care au îmbogățit cele două scene ale Teatrului „Bulandra”.

Momente unice care au atins sufletele românilor de pretutindeni și uneori le-au prilejuit un zâmbet sau, de ce nu, o lacrimă… De fapt, acesta este sensul teatrului: să-i ajute pe oameni să înțeleagă și să depășească vremurile pe care le trăiesc. 

Din dorința de a-și continua misiunea deja începută, aceea de a fi mereu aproape de spectatorii săi, Teatrul Municipal Lucia Sturdza Bulandra continuă seria difuzărilor online pe pagina oficială de facebook și pe site-urile www.bulandra.ro, www.smartradio.ro și deschide în această săptămână, prin propunerile alese spre difuzare, un studiu asupra arhetipurilor umane. 

Miercuri, 6 mai și vineri, 8 mai, ora 19.00, doi regizori de succes –  Mihai Măniuțiu și Alexandru Tocilescu – și două personaje care au făcut istorie – Caligula și Oblomov –  își dau întâlnire la Bulandraonline. 

Teatrul Bulandra dedică săptămâna 4-10 mai personajelor masculine care au rămas întipărite în minte oamenilor pentru “nebunia” lor și pentru convingerea sau plăcerea cu care și-au urmărit cauza, două personaje care au reprezentat o sursă de inspirație atât pentru regizorii cât și pentru actorii de pretutindeni. 

Mihai Măniuțiu este printre regizorii care a montat de mai multe ori în cariera sa texte cu personaje importante din istoria și dramaturgia universală (Richard III de W, Shakespeare, Antigona de Sofocle, Caligula de A. Camus, Faust de Christopher Marlowe).

De asemenea, se numără printre acei creatori cărora le place să lucreze cât mai mult cu aceiași actori. În acest caz, cu Marcel Iureș, Oana Pellea și Marian Râlea. Astfel, în 1996 montează la Teatrul Bulandraspectacolul Caligula de Albert Camus, din distribuție făcând parte actorii: Marcel Iureș, Irina Petrescu, Oana Pellea, Cornel Scripcaru, Marian Râlea, Silviu Geamănu, Ion Besoiu, Constantin Ghenescu, Mirela Gorea, Constantin Drăgănescu, Ionel Mihăilescu. Producția a fost nominalizată la Premiul UNITER pentru cel mai bun spectacol în anul 1996.

Caligula de Albert Camus, un spectacol de succes la vremea respectivă, va fi difuzat online miercuri, 6 mai, ora 19.00 pe pagina oficială de facebook și pe site-urile www.bulandra.ro, www.smartradio.ro.

Al doilea personaj prezent săpămâna aceasta la Teatrul Bulandraeste Oblomov, cel care face ca nimeni altul elogiul lenei. Oblomov este întruchiparea lenei absolute, a plăcutei toropeli în starea de a nu face nimic, devenită mod de existență. Oblomov, după I.A.Goncearov, dramatizarea Mihaela Tonitza Iordache este pus în scenă de cunoscutul și regretatul Alexandru Tocilescu, cheia spectacolului fiind tocmai lenta scufundare într-o regală lâncezeală.

Alexandru Tocilescu îşi priveşte eroul cu înţelegere, dar şi cu ironie. Departe de realitate, scufundat în sine, Oblomov zace în pat. În lumea lui amorţită, ceilalţi se întrevăd ca prin ceață, chiar şi iubirea, atunci când i se arată.

Oblomov s-a jucat pe scena Teatrului Bulandra timp de mai multe stagiuni și a fost premiat în 2003 cu Premiul Național pentru cel mai bun actor (Mihai Constantin), nominalizat în 2004 la Gala Premiilor UNITER pentru cea mai bună actriță în rol secundar (Virginia Mirea) și premiat în 2004 cu premiul UNITER pentru cea mai bună scenografie (Dragos Buhagiar). Din distribuție fac parte actorii: Mihai Constantin, Constantin Dinulescu, Mihai Verbiţchi, Ana Maria Moldovan / Nicoleta Hâncu / Corina Moise, Virginia Mirea, Şerban Cellea, Ion Besoiu, Rudy Rosenfeld, Gheorghe Ifrim, Șerban Pavlu.

Spectacolul Oblomov, după I.A.Goncearov, va fi difuzat online vineri, 8 mai, ora 19.00 pe pagina oficială de facebook și pe site-urile www.bulandra.ro, www.smartradio.ro.

Teatrul Bulandraeste cunoscut pentru profunzimea și calitatea artistică a spectacolelor și își propune să aducă în prim-plan cunoașterea istoriei și a literaturii universale. Caligula și Oblomov sunt primele propuneri dintr-o serie de studiu asupra arhetipurilor umane. Cele două reprezentații se recomandă prin calitatea punerii în scenă și prin măiestria interpretărilor actoricești.

Vă așteptăm la Teatrul Bulandra online!”.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version