Cea de-a XVI-a ediție a Festivalului BUZĂU / IUBEȘTE / TEATRU, organizat de Teatrul „George Ciprian”, cu sprijinul Consiliului Județean, s-a încheiat sâmbătă, 8 iunie, desemnându-și câștigătorii.

Vlad Cristache
Vlad Cristache

Vlad Cristache a fost desemnat cel mai bun regizor (pentru regia spectacolului Romanțioșii de Edmond Rostand, Teatrul „Alexandru Davila” Pitești).

Rodica Negrea
Rodica Negrea

Rodica Negrea este cea mai bună actriță (pentru rolul Violet din spectacolul Ținutul din miezul verii de Tracy Letts, regia Vlad Massaci, Teatrul Mic).

Ștefan Mihai
Ștefan Mihai

Ștefan Mihai este cel mai bun actor (pentru rolul Percinet din spectacolul Romanțioșii de Edmond Rostand, regia Vlad Cristache, Teatrul „Alexandru Davila” Pitești).

Juriul de specialitate care a urmărit spectacolele din competiție și a decis către cine se îndreaptă premiile a fost alcătuit din: Marius Stănescu (actor), Alina Epîngeac (critic de teatru) și Vladimir Anton (regizor, câștigătorul ediției trecute BUZĂU / IUBEȘTE / TEATRU).

Iată precizările organizatorilor:

“Timp de o săptămână, buzoienii și-au dat întâlnire într-un loc încărcat de emoție, unde au văzut spectacole de referință din stagiunea teatrală, unele venite din București: Fata Morgana de Dumitru Solomon, direcția de scenă Victor Ioan Frunză, Teatrul Dramaturgilor Români; Ținutul din miezul verii de Tracy Letts, regia Vlad Massaci, Teatrul Mic; Un tramvai numit dorință de Tennessee Williams, regia Claudiu Goga, Teatrul Metropolis; Am iubit, am purtat, am pierdut după Nora & Delia Ephron, regia Emil Hoștină, ARCUB; Pescărușul de A.P. Cehov, regia Andrei Șerban, Unteatru; Amantul de Harold Pinter, regia Vlad Stănescu, Teatrul Evreiesc de Stat), iar altele din țară – Romanțioșii de Edmond Rostand, regia Vlad Cristache, Teatrul „Alexandru Davila” din Pitești și Marjorie Prime de Jordan Harrison, regia Radu Iacoban, Teatrul Național „Vasile Alecsandri” din Iași.

Pe lângă Secțiunea Oficială, în care au intrat toate spectacolele, mai puțin cele din deschidere și închidere, ne-am bucurat împreună cu întreaga familie de un eveniment outdoor, susținut de prietenul nostru din Republica Moldova, artistul-păpușar Valeriu Josan. Am continuat tradiția lansărilor de carte, prezentând volumul „Cătălina Buzoianu: magie, abur, vis”, coordonat de Florica Ichim și Irina Zlotea, Fundația Culturală „Camil Petrescu”.

Eveniment unic în istoria acestui festival, expoziția „MUSICAL EXTRAVAGANZA: Răzvan Mazilu și costumul spectacolului de musical” a fost surpriza oferită de organizatori și deschisă vizitatorilor pe tot parcursul evenimentului, unde cei prezenți au descoperit costume purtate de artiști celebri în musicaluri semnate de Răzvan Mazilu (Sunetul Muzicii, producție Opera Comică pentru Copii, București; Mon Cabaret Noir, producție Creart, București; We Will Rock You, producție WonderTheatre, București).

Publicul iubitor de arta teatrului a fost alături de artiștii săi preferați seară de seară, Sala Mare devenind neîncăpătoare. Cele mai așteptate și apreciate spectacolele au fost Amantul de Harold Pinter (Teatrul Evreiesc de Stat); Pescărușul de A.P. Cehov (Unteatru) și Un tramvai numit dorință de Tennessee Williams (Teatrul Metropolis). Organizatorii estimează că au trecut pragul Teatrului „George Ciprian” peste 1800 de spectatori, cu o medie de vârstă între 45 și 60 de ani. De asemenea, ne-a fost alături o echipă de voluntari, energică și pasionată, alcătuită din adolescenți de la liceele buzoiene.

Ediția din acest an ne-a ajutat să ne reîndrăgostim de teatru, să ne dăm întâlnire într-un spațiu special și să ne facă să ne dorim ca Festivalul să nu se termine niciodată. Dar ne ocupăm de asta, deja începem pregătirile pentru anul următor!

Până atunci… BUZĂU / IUBEȘTE / TEATRU!”.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version