Teatrul Naţional „I.L. Caragiale” din Bucureşti anunţă premiera spectacolului „Exil”, o piesă scrisă şi regizată de Alexandra Badea – un spectacol despre istoria recentă, inspirat și din propria biografie a autoarei-regizor.

Premiera va avea loc pe 17 septembrie, de la ora 19.00, în Sala „Ion Caramitru”.

Precizările TNB:

„De mult voiam să vorbesc despre exil și relația cu România, declară regizoarea într-un interviu recent, o relație de furie și iubire, pe care o simțim cu toții, despre dorința de a pleca, dorința de a reveni, imposibilitatea de adaptare aici. Dar și despre lucrurile moștenite – educație, blocaje care ne sunt date din familie și din școală”.

Cu piesa „Exil” – Alexandra Badea reconstituie,  într-o cronologie non-liniară, imaginea unei familii alcătuite din trei generații, rememorând, fragment cu fragment, experiențele care i-au marcat existenţa: comunismul, post-comunismul şi, mai ales, exilul.

„Este o piesă mai degrabă despre un exil interior al personajelor, despre neputința de a fi liberi, de a se desprinde de trecut, de a-și descoperi și asuma identitatea, de a face cunoștință cu natura lor profundă, cu dorințele cele mai ascunse. Noi, în România, purtăm încă traumele educației care ni s-a dat la școală și în familie în perioada dictaturii. Este ceva ce se regăsește în toți oamenii care au trăit în dictaturi sau au fost crescuți de părinți care au trecut prin această experiență. Degeaba te naști într-o țară liberă dacă părinții tăi au trăit în frică”, astfel își definește autoarea Alexandra Badea intențiile.

Evenimentele relatate sunt un pretext pentru a cugeta asupra unor subiecte dintre cele mai diverse, precum căutarea identității, istoria, adaptarea, vina. Personajele Alexandrei Badea, indiferent că sunt stabilite în Franța sau rămase în țară, descoperă în ele o neliniște ascunsă, bănuiala unei trădări în trecutul familiei, caută punctul de unde a pornit totul și încep de aici o cale de înțelegere și reconstruire a unei noi vieți.

„Pentru această piesă visam la o distribuție care să permită dezvoltarea unor personaje în timp, pentru a le vedea evoluția de la 20 la 50 de ani. Diversitatea trupei TNB permite lucrul acesta, e poate singurul teatru din România în care puteam să dezvolt un proiect atât de complex”, mărturisește regizoarea. Și iată, actorii care răspund acestei provocări: Ada Galeș, Emilian Oprea, Cosmina Olariu, Florin Călbăjos, Crina Semciuc, Emilian Mârnea, Ana Ciontea, Irina Movilă, Diana Dumbravă, Mihai Călin, Alexandru Potocean, Richard Bovnoczki, Liviu Lucaci, Ionuț Toader, Aylin Cadîr, Vitalie Bichir.

Scenografia poartă semnătura lui Cosmin Florea. Muzica originală, Călin Țopa.

Născută și formată în România, Alexandra Badea a ales de foarte tânără un drum diferit de cel al familiei ei pentru a-şi vedea visele, căutările şi aspiraţiile împlinite. În ultimii 20 de ani, printr-o susţinută activitate teatrală desfăşurată în Franţa, se impune drept una dintre vocile cele mai interesante ale tinerei dramaturgii.

Alexandra Badea este, în acest moment, una dintre cele mai puternice voci regizorale și artistice din Franța. Regizor de teatru și film, dramaturg, romancier, regizor asociat al Teatrului Național „La Colline” din Paris, Alexandra s-a născut în 1980 la București, dar locuiește și creează în Franța din 2003. Este absolventă a UNATC București, secția regie teatru, clasa profesorului Valeriu Moisescu. După terminarea facultății, pleacă la Paris pentru a studia la Centrul Internațional de Studii Teatrale de la Universitatea Sorbona Nouă (Sorbonne Nouvelle), unde face un master cu George Banu.

Primele sale piese, Mode d’emploiContrôle d’identité și Burnout sunt publicate în 2009 la editura L’Arche. Vor urma Pulvérisés, tripticul Je te regardeEurope connexionExtrêmophile, primul său roman, Zone d’amour prioritaire, precum și alte volume de teatru: A la traceCelle qui regarde le monde, dar și trilogia Points de non-retour. Pentru Pulvérisés i s-a acordat Marele Premiu de literatură dramatică pentru anul 2013.

Este un premiu sub egida Centrului Național de Teatru din Franța, iar motivația juriului suna astfel: „Cu această piesă având o construcție surprinzătoare, Alexandra Badea ne propune o serie de portrete și radiografiază sistemul general de mondializare și mecanismele mondializării”. Piesa, care a cunoscut și o montare radiofonică la France Culture (realizator Alexandre Planck), este prezentată ca spectacol-lectură la Festivalul de teatru de la Sibiu și este montată la București de Andrei Măjeri cu Compania Apollo 111, sub titlul Pulverizare. Alexandra este în același timp autoare de ficțiuni radiofonice pentru postul de radio France Culture.

În 2019, este invitată de Festivalul de la Avignon pentru a crea a doua parte a trilogiei Points de non-retour (Quais de Seine), prezentată în forma sa integrală de 7 ore în 2022 la Teatrul Național de la Colline. În 2021, publică al doilea roman, Tu marches au bord du monde, la Editura Les equateurs.

A scris mai multe scenarii, Solitudes, realizat de Liova Jedliecki, fiind răsplătit cu mai multe premii și mențiuni la Festivalurile de film de la Clermont-Ferrand, Barcelona, Alès, și a realizat scurt-metrajele 24 heures și Le monde qui nous perd, de asemenea premiate.

În 2016 îi este acordat titlul de Cavaler al Artelor și Literelor (Chevalier des Arts et des Lettres) de către Ministerul Culturii din Franța.

În 2018, scrie prima sa piesă de teatru în limba română, Perfect compus, pe care o pune în scenă cu actorii Teatrului Național „Radu Stanca”, revenind astfel după o absență de opt ani în teatrul românesc. Spectacolul a fost prezentat în Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu. În cadrul acestei a XXV-a ediții, cu prilejul Galei celebrităților, Alexandra Badea a primit premiul care se acordă unui regizor din tânăra generație, Premiul „Iulian Vișa”,  în semn de prețuire pentru „vocea sa unică de artist”.  În 2021 revine la Sibiu pentru a monta piesa De cealaltă parte a lumii, în cadrul unui proiect european.

Cu „Exil”, un text scris tot în limba română, Alexandra Badea revine la Teatrul Național București după o absență de 14 ani, după ce montase aici, în 2008, la Sala Atelier, piesa Complexul România de Mihaela Michailov,  câştigătoare a premiului UNITER pentru cea mai bună piesă a anului 2006.

Următoarele reprezentaţii ale spectacolului „Exil” vor avea loc pe 18 septembrie şi 2 octombrie, de la ora 19.00 la Sala „Ion Caramitru”.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version