Cea de-a 20-a ediţie a Download Festival din Marea Britanie, ce se va desfășura anul acesta între 8 şi 11 iunie, va avea cap de afiş trupa Metallica, cu două concerte, joi şi sâmbătă.

 

Metallica va aduce seturi unice de piese, atât cunoscute cât şi noi, de pe cel de-al 12-lea album de studio, „72 Seasons”, lansat la 14 aprilie.

Trupa Bring Me The Horizon va fi cap de afiş vineri, iar duminică festivalul va fi încheiat de Slipknot.

Alte nume mari aflate pe afişul ediţiei din acest an a uriaşului eveniment muzical de la Donington sunt Disturbed, Placebo, Evanescence, Ghost, Parkway Drive, Within Temptation, Alexisonfire, Architects, The Distillers, I Prevail, Pendulum sau Simple Plan.

Miile de fani aşteptaţi la festivalul din acest an se vor putea bucura de concerte susţinute pe patru scene, principalele două fiind Apex şi Opus, potrivit downloadfestival.co.uk

Un nou loc de campare – „Mini Moshers” – va fi pus la dispoziţia celor care doresc să îşi aducă micuţii rockeri cu vârsta sub 5 ani, pentru care accesul la festival este gratuit.

Preţurile pentru acces cu campare variază între 345 şi 595 de lire sterline, în funcţie de varianta de camping aleasă. Preţul pentru acces fără campare pentru cele patru zile este de 300 de lire sterline.

Download Donington, cel mai popular festival britanic de rock şi metal, a fost inaugurat în 2003 ca o continuare a evenimentului anual Monsters of Rock (1980-1996). Într-o perioadă în care cuvântul “download” (“descărcare”) avea conotaţii negative din cauza pirateriei, festivalul promitea o perioadă “de aur” pentru muzică odată cu dezvoltarea tehnologică şi a streamingului – la primele ediţii, spectatorii puteau să descarce melodii ale trupelor care urcau pe scene prin intermediul unui cod prezent pe bilete.

Mascota oficială a festivalului, Download Dog, este prezentă pe o gamă largă de accesorii, bilete, bannere şi alte produse promoţionale.

Download Festival de la Donington a adus în faţa miilor de spectatori formaţiile KISS şi Iron Maiden – trupă prezentă, de asemenea, pe afişul ediţiei inaugurale din 2003 – dar şi alte nume mari de pe scena rock şi metal, printre care Korn, Deftones, A Day To Remember, Korn, Volbeat, Deftones, Megadeth sau Sepultura. 

Download s-a extins în Franţa, la Paris, din 2016, iar în Australia, la Parramatta Park din Sydney, din 2019, şi Flemington Racecourse din Melbourne, din 2018. De asemenea, Download Festival s-a desfăşurat şi în Scoţia, în 2004, Spania (2017, 2018, 2019), dar şi în Japonia (2019, 2022) şi Germania (2022).

author avatar
Adrian Nicolae
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version