Festivalul de film “Ceau, Cinema!” de la Timişoara lansează apelul la înscriere în secţiunea competiţională internaţională pentru cea de-a VI-a ediţie, care va avea loc între 18 şi 21 iulie 2019, fiind vizate lungmetraje europene de ficţiune, documentar sau animaţie din 2018 şi 2019.

Competiţia va avea loc la Timişoara şi în Gottlob, prima comună din România cu un cinematograf renovat.

Competiţia “Ceau, Cinema!” oferă un cadru de exprimare cineaştilor din 17 ţări şi România, cu minorităţi tradiţionale în regiunea Banatului, respectiv Armenia, Austria, Bulgaria, Cehia, Croaţia, Germania, Israel, Italia, Polonia, Republica Moldova, România, Rusia, Serbia, Slovacia, Slovenia, Turcia, Ucraina, Ungaria. Sunt eligibile filmele al căror producător unic sau majoritar este dintr-una din ţările menţionate, arată un comunicat al organizatorilor festivalului.

Selecţionerul competiţiei este criticul de film Ionuţ Mareş şi în mod tradiţional, secţiunea competiţională îşi propune să reflecte diversitatea cinematografiei europene de autor, printr-o selecţie de şase filme originale şi îndrăzneţe.

Marele Premiu “Răzvan Georgescu” al competiţiei “Ceau, Cinema!”, decis de un juriu format din trei personalităţi din lumea cinematografiei, este în valoare de 1.000 de euro, oferiţi de Vitas România. Trofeul va fi acordat regizorului filmului câştigător.

Filmele din competiţie sunt eligibile şi pentru Premiul Publicului, în valoare de 500 de euro.

Producătorii sau distribuitorii trebuie să completeze formularul de înscriere disponibil pe site-ul ceaucinema.ro, iar data limită de înscriere este 25 aprilie 2019.

Trofeul “Răzvan Georgescu” pentru cel mai bun film din competiţie în 2018 a fost câştigat de “3/4”, al regizorului bulgar Ilian Metev. Juriul a fost format din regizorul Florin Iepan, actriţa Alina Grigore şi criticul de film Ileana Bîrsan. Premiul Publicului a fost câştigat ex aequo de filmul croat “Comic Sans”, de Nevio Marasovic şi filmul ucrainean “Căderea”, de Marina Stepanska.

“Ceau, Cinema!” este un festival dedicat filmului european, organizat de Asociaţia Marele Ecran şi Asociaţia Pelicula Culturală şi este realizat de voluntari, cu susţinerea: Vitas România, Groupama Asigurări, Institutul Francez din Timişoara, Centrul Cultural German din Timişoara, Institutul Polonez din Bucureşti, Teatrul Maghiar de Stat “Csiky Gergely”, Direcţia Judeţeană de Cultură Timiş, Teatrul Auăleu şi Primăria Gottlob.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version