Azi, 10 iunie, la ziua de naștere a inegalabilei artiste care a fost Hariclea Darclée, TVR3 și TVRInternațional transmit pe parcursul întregii zile, începând cu ora 6 dimineața, mesajul sopranei Mariana Nicolesco.

„Se împlinesc azi 160 de ani de la naşterea unei legende a artei cântului:  Hariclea Darclée, prima soprană a lumii timp de peste două decenii.

Se împlinesc totodată 120 de ani de când ea a marcat istoria teatrului liric cu interpretarea în premieră mondială, la Roma, a operei Tosca de Giacomo Puccini.

De un sfert de veac, în oraşul ei natal, Brăila, aducem omagiu ilustrei artiste cu manifestări de prestigiu mondial ce-i poartă numele: Festivalul şi Concursul Internaţional de Canto la care au participat până acum peste 2900 de tineri artişti din 50 de ţări şi 5 continente.

Iar marile celebrări ale Ediţiei Jubiliare aşteptate cu nespusă bucurie de toată lumea în această vară, au fost reprogramate pentru iulie-august 2021, când ne vom reîntâlni cu toţii la glorioasa sărbătoare a muzicii”.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version