Regizorul american Quentin Tarantino, unul dintre cei mai apreciaţi oameni de film din lume în ultimele decenii, a anunţat luni, prin intermediul unui celebru site de socializare, că s-a logodit.

Tarantino (54 de ani) a cerut-o de nevastă pe iubita sa, cântăreaţa israeliană Daniella Pick, artistă cu 21 de ani mai tânără decât regizorul american.

Cei doi se cunosc din 2009, când au avut o scurtă aventură în Israel, într-o perioadă în care Tarantino îşi promova la nivel global filmul “Inglourious Basterds”, peliculă ce îi are în rolurile principale pe Brad Pitt şi Christoph Waltz.

Tarantino şi Daniella Pick au reluat relaţia anul trecut, iar regizorul a decis că e momentul să facă marele pas, după ce a recunoscut că “până acum mi-am sacrificat viaţa personală pentru cea profesională”.

Informaţia a fost confirmată atât de artista israeliană, cât şi de tatăl acesteia, Svika Pick, celebru cântăreţ israelian.

Devenit celebru pentru Pulp Fiction, Reservoir Dogs sau Kill Bill, Tarantino a câştigat două Premii Oscar până acum, unul în 1995, pentru scenariul peliculei Pulp Fiction şi unul în 2013, pentru scenariul peliculei Django Unchained.

Daniella Pick, cântăreaţă şi fotomodel, a mai fost logodită cu actorul israelian Uri Gottlieb, dar relaţia s-a rupt tocmai din cauza diferenţei de vârstă, deşi între cei doi erau doar 15 ani.

Deja răutăcioşii speculează faptul că Daniella Pick ar urma să fie distribuită de Tarantino în mai multe pelicule după modelul Kathy Griffin, care a avut o scurtă apariţie în Pulp Fiction, Nichole Galicia, distribuită în Django Unchained, şi mai ales Uma Thurman, actriţă cu care Tarantino s-a iubit timp de trei ani şi pe care a distribuită în Pulp Fiction şi Kill Bill.

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version