În decembrie 2020, după mai bine de trei decenii de preocupare, Muzeul Național de Artă al României și Teatrul Național „I. L. Caragiale” din București aduc în discuție parcursul restaurării picturilor împușcate la Revoluția din 1989, printr-un proiect inedit.

Cele două instituții de cultură vor lansa public o serie de 11 clipuri video, prin care actorii TNB vorbesc despre tot atâtea picturi din colecția de Artă Românească Modernă MNAR, ce au fost puternic avariate în timpul acelor zile.

Iată precizările TNB, transmise redacției:

Proiectul este inspirat de expoziția temporară Laborator II – 1989. restaurarea picturilor împușcate, și a fost realizat de fotograful Teatrului Național din București, Florin Ghioca.
Ileana Olteanu

Împușcate frontal, în rafale, picturile au urmat un lung și amplu proces de restaurare, prin care au fost supuse unor serii de acțiuni de salvare, de recompunere si refacere, grație eforturilor restauratorilor muzeului.

Interesant pentru specialiști a fost nu doar procesul în sine de restaurare, cât acela de a conștientiza „traumele” la care au fost supuse aceste lucrări și de a vedea urmele adânci lăsate în destinele lucrărilor.

Proiectul (R)EVOLUȚIA TABLOURILOR. Actorii TNB spun poveștile lucrărilor împușcate în decembrie 1989 prezintă cazul fericit al unor picturi salvate și repuse în circuitul expozițional.

Emilia Popescu

Actorii Teatrului Național I.L. Caragiale din București se transpun și devin vocile acestor tablouri. Prin glasurile lor, proiectul atrage atenția asupra efectelor acțiunilor de atunci, imprimate printre straturile de culoare.

Aflați chiar față-n față cu picturile restaurate, actorii povestesc, simt și transmit încărcătura pieselor de artă. Rememorarea tragicelor evenimente de acum 30 de ani, reanalizarea fiecărei lucrări în parte și chiar simpla vizionare a stadiilor înainte și după restaurare, transformă proiectul de față într-un adevărat manifest istoric, făcând apel la conștiință.

Daniel Badale

Clipurile video sunt puse la dispoziția publicului prin platformele de comunicare ale MNAR și TNB, respectiv conturile de YouTube și paginile de Facebook ale instituțiilor, în încercarea de a face cât mai accesibile publicului larg aceste unice povești.

Seria de clipuri va începe cu lucrările semnate de Ioan Andreescu (1850 – 1882).

Puteți afla poveștile celor patru lucrări împușcate și restaurate, prin participarea actorilor Ileana Olteanu, Lari Giorgescu, Alexandru Potocean și Mircea Rusu. 

Restauratorii picturilor sunt Sorina Gheorghiță, Ioan Sfrijan și Horațiu Costin.

Cosmina Olariu

Proiectul este realizat de Muzeul Național de Artă al României și Teatrul Național „I. L. Caragiale” din București, cu participarea grupului Laboratorului de restaurare pictură de șevalet și a actorilor: 

Emilia Popescu, Amalia Ciolan, Monica Davidescu, Ileana Olteanu, Cosmina Olariu, Ion Caramitru, Mircea Rusu, Alexandru Potocean, Lari Giorgescu, Richard Bovnoczki și Daniel Badale.

Amalia Ciolan

Clipurile de prezentare sunt completate și de o expoziție dedicată, amenajată chiar pe gardul MNAR din Calea Victoriei.

Trecătorii pot vedea cele 11 tablouri, alături de cei 11 actori și pot accesa clipurile video prin intermediul codurilor QR ce însoțesc fotografiile expuse.

Practic, spațiul ce nu a putut delimita evenimentele din 1989 devine acum reperul celor trei decenii de recuperare culturală.

Alex Potocean

Proiectul este realizat cu sprijinul Banca Transilvania. Partener: Asociația Centrul de Explorare Vizuală.

Vă invităm să urmăriți proiectul în online, la adresele:

https://www.facebook.com/MuzeulNationalDeArtaAlRomaniei

https://www.facebook.com/TNB.Ro

https://www.youtube.com/channel/UCCG9s0kj4p2AJvUZ76tVDog

https://www.mnar.arts.ro

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version