Zece teatre din Bucureşti şi 18 din ţară au programat pe parcursul lunii martie, şi nu numai, spectacole de teatru ale căror încasări vor alimenta Fondul de Solidaritate Teatrală, fond special constituit în cadrul programului UNITER Campania Naţională „Artiştii pentru artişti”, pentru întrajutorarea artiştilor cu probleme de sănătate şi existenţă.

“Împreună, venim în sprijinul oamenilor de teatru care au nevoie de ajutor, prin spectacole oferite în numele cauzei artiştilor noştri pentru care scena rămâne o frumoasă amintire. Credem că această unitate a breslei – care se întâmplă de 16 ediţii încoace prin acest program – este un semn că prin TEATRU putem schimba vieţi. Ştim cu toţii că fiecare bilet cumpărat înseamnă nu doar un semn de reverenţă pentru munca actorilor, ci şi un ajutor concret”, precizează UNITER.

Iată spectacolele care se joacă anul acesta sub semnul „Artiştii pentru artişti”. (informaţii despre achiziţia de bilete aflaţi de pe site-urile teatrelor).

Bucureşti:

  • 12 martie: Trei gemeni veneţieni de Antonio Collalto, regia Nona Ciobanu, Teatrul Mic Bucureşti
  • 14 martie: O poveste a porcului, după o poveste de Ion Creangă, scenariul şi regia Mircea Cornişteanu, Teatrul „Ion Creangă” Bucureşti. Spectacolul se joacă la Teatrul Excelsior
  • 17 martie: Micul prinţ de Antoine de Saint-Exupéry, regia Alexandru Dabija, Teatrul de Comedie Bucureşti
  • 19 martie: Mă tot duc, cu Oana Pellea şi Mihai Gruia Sandu, Teatrul Metropolis Bucureşti
  • 19 martie: Mult zgomot pentru nimic de William Shakespeare, regia Diana Lupescu, Teatrul „Nottara” Bucureşti
  • 19 martie: Titanic vals de Tudor Muşatescu, regia Alexandru Dabija, Teatrul Odeon Bucureşti
  • 21 martie: Punguţa cu doi bani, după Ion Creangă, scenariu, regie şi teme muzicale Decebal Marin, Teatrul de animaţie Ţăndărică Bucureşti
  • 25 martie: Fazanul de Georges Feydeau, regia Alexandru Mâzgăreanu, Teatrul „Nottara” Bucureşti
  • 26 martie: Nastasia, un spectacol de Mihai Mălaimare, Teatrul Masca Bucureşti
  • 26 martie: Vania şi Sonia şi Maşa şi Spike de Christopher Durang, regia Horia Suru, Teatrul Mic Bucureşti
  • 27 martie: Angajare de clovn de Matei Vişniec, regia Ion Caramitru, Teatrul Naţional „I.L.Caragiale” din Bucureşti
  • 29 martie: Degeţica, după Hans Christian Andersen, adaptarea şi regia Aurel Mitran, Teatrul Excelsior Bucureşti

Ţară:

  • 28 februarie: Ursul păcălit de vulpe, dramatizare de Delia Gavliţchi după Ion Creangă, regia Mariana Ivaşcu, Teatrul pentru Copii şi Tineret „Merlin” Timişoara
  • 8 martie: Onorabila adunare, regia Lendvai Zoltán Teatrul Municipal „Csíki Játékszín” Miercurea-CiucArtiştii pentru artişti
  • 11 martie: Bocitoarele vesele, după William Shakespeare, dramatizarea şi regia artistică Alexandru Vasilache, Teatrul „Mihai Eminescu” Botoşani
  • 15 martie: Steaua fără nume, de Mihail Sebastian regia Erwin Şimşensohn, Teatrul Naţional Târgu-Mureş – Compania „Liviu Rebreanu”
  • 15 martie: Baraca de Aiat Fayez, regia şi scenografia Tudor Lucanu, Teatrul „Regina Maria”, Oradea
  • 16 martie: Hangiţa, după Carlo Goldoni, regia colectivă, Teatrul „Tudor Vianu” Giurgiu
  • 18 martie: Omul care a văzut moartea, de Victor Eftimiu, versiune scenică Andreea Vulpe, regia Cristi Juncu, Teatrul „Toma Caragiu” Ploieşti
  • 19 martie: Viaţa nu te întreabă niciodată nimic. One Woman Show, cu Wanessa Radu, regia Anca Cismaru, Teatrul „Maria Filotti” Brăila
  • 22 martie: Leul RA, un musical de Marius Popa şi Cezar Ghioca, Teatrul „Andrei Mureşanu” Sfântu Gheorghe
  • 24 martie: Pelicanul, de August Strindberg, regia Cătălin Vasiliu, Teatrul Dramatic „Fani Tardini” Galaţi
  • 24 martie: Deşteptarea primăverii, de Frank Wedekind, regia Charles Muller, Teatrul German de Stat Timişoara
  • 25 martie: Un stejar, de Tim Crouch, regia Bobi Pricop, Teatrul Tineretului Piatra Neamţ
  • 25 martie: UBU REGE, de Alfred Jarry, regia şi scenografia Tudor Lucanu, Teatrul „Anton Pann” Râmnicu-Vâlcea
  • 25 martie: În lumea lui Caragiale, scenariul Călin Ciobotari, după „Momente şi schiţe” de I.L.Caragiale”, regia Antonella Cornici, Teatrul „Aureliu Manea” Turda
  • 26 martie: Nora, de Henrik Ibsen, regia Dumitru Lazăr Fulga, Teatrul Municipal „Bacovia” Bacău
  • 27 martie: Vulpoiul, regia Florin Zamfirescu, Teatrul Naţional „Radu Stanca” Sibiu
  • 30 martie: Tigrul din oraşul nostru, de Gianina Cărbunariu, regia Bobi Pricop, Teatrul Municipal „Matei Vişniec” Suceava
  • 30 martie: PASĂREA RETRO se loveşte de bloc şi cade pe asfaltul fierbinte, regia Radu Afrim, Teatrul Naţional Târgu-Mureş
author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version