Spectacolul imersiv „Van Gogh” va ajunge în premieră la Iași, pe 13 iunie, în cadrul MINA Pop Up, ediția itinerantă a muzeului imersiv al noilor arte, MINA, prezentat de George.BCR.
Peste 80 de opere create de Van Gogh, picturi, desene și schițe, au fost selectate pentru realizarea spectacolului. Printre operele ce vor putea fi admirate se numără renumitele „Noapte înstelată”, „Autoportret”, „Lan de grâu cu corbi”, „Iriși” și „Mâncătorii de cartofi”, precum și lucrări din perioada de creație timpurie.
Spectacolul Van Gogh are o durată de 20 de minute și va fi inclus într-un program ce va cuprinde încă alte două spectacole, care vor fi anunțate în curând. Biletul pentru adulți costă 40 de lei, iar cel pentru copii, 30 de lei. Biletele sunt disponibile pentru achiziționare pe site-ul MINA.
Spațiul MINA Pop Up este un cort de 450 mp, cu proiecții 360, organizat împreună cu Palas Campus Iași pe strada Iancu Bacalu, la 10 minute distanță de Palatul Culturii. MINA Pop Up va avea loc la Iași între 13 iunie și 10 septembrie, perioadă în care vor fi prezentate mai multe spectacole imersive și instalații interactive.
Spectacolul „Van Gogh” este inspirat din scrisorile lui Van Gogh către fratele său și oferă publicului o incursiune captivantă în operele celebrului artist olandez. Citatele selecționate din corespondența lui Van Gogh aduc o notă personală și profundă în narațiune, făcând experiența și mai intimă și emoționantă.
Această expoziție imersivă, creată de studioul multi-premiat Les Ateliers Nomad, cu muzica originală semnată de Alexei Țurcan, nu este doar o prezentare digitală a lucrărilor de artă ale maestrului, ci o călătorie interactivă și emoționantă în universul său creativ. Utilizând tehnologia de ultimă generație și proiecțiile impresionante, producția îmbină arta cu inovația pentru a aduce la viață celebrele opere ale lui Vincent Van Gogh.
În cadrul muzeului MINA din București, spectacolul a fost deja văzut și apreciat de un public numeros, format din 4000 de copii și adulți. „Suntem extrem de mândri că, în doar 3 luni, spectacolul Van Gogh a fost atât de bine primit de către publicul nostru. În special, ne bucură numărul mare de copii cărora reușim să le stârnim interesul pentru un produs cultural și educativ. Acesta este și unul dintre motivele principale pentru care am decis să extindem granițele muzeului și să lansăm o ediție itinerantă în țară, pentru a aduce această formă inovatoare de educație cât mai aproape de cât mai mulți oameni”, spun fondatorii MINA.