Solista finlandeză Tarja Turunen, fosta vocalistă a trupei rock Nightwish, va susține două concerte în România, la începutul anului viitor.

tarja_back_1120_01

Tarja Turunen (39 de ani) a activat în trupa Nightwish în perioada 1996-2005, urmând apoi o carieră solo prodigioasă ce i-a adus patru albume în care a alternat melodiile rock&metal cu interpretări clasice.

Poreclită de admiratori “Regina Rockului Simfonic”, Tarja a susținut aproape an de an cel puțin câte un concert în România, chiar dacă acesta a avut loc la Sala Palatului sau la Arenele Romane, și de fiecare dată show-urile sale s-au desfășurat cu casa închisă.

De această dată, Tarja va susține două concerte. Pe 2 februarie va cânta la Filarmonica Banatul, din Timișoara, iar pe 3 februarie la Sala Palatului din București.

Pentru show-ul din Timișoara biletele costă între 150 și 390 de lei, iar pentru concertul de la București biletele costă între 99 și 350 de lei, ele putând fi procurate din rețeaua eventim.

Organizatorii dau asigurări că Tarja va prezenta melodiile care au făcut-o celebră alături de Nightwish, dar și creații de pe cele mai noi materiale discrografice.

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version