Teatrul de Vară din Parcul Bazilescu, transferat de Guvern, în 8 mai, Primăriei Capitalei, care îl va da în administrarea Primăriei Sectorului 1, va fi reabilitat de autoritatea locală, a anunțat primarul Daniel Tudorache.

În anul 1953, în mijlocul Parcului Bazilescu, denumit la acea vreme Nicolae Bălcescu, se inaugura una dintre cele mai importante lucrări de arhitectură contemporană – teatrul de vară. Era, practic, printre cele mai mari amfiteatre în aer liber din ţară.

De peste 20 de ani, teatrul și-a închis porțile, fiind într-o stare avansată de degradare, iar momentele de neuitat create de artiștii care au urcat pe scenă sunt astăzi prezente doar în povestirile generațiilor mai în vârstă.

Istoric

Teatrul a fost inaugurat cu ocazia Festivalului Mondial al Tineretului și Studenților, organizat în acel an de către țara noastră. Operă a arhitectului Paul Emil Miclescu, teatrul de vară avea o capacitate de 2000 de locuri. Elementele arhitecturale confereau teatrului un aspect armonios, cu o coerenţă stilistică deosebită, care se încadrau perfect în peisajul parcului.

Până în anul 1989, scena teatrului a găzduit numeroase concerte de muzică uşoară, muzică populară, piese de teatru sau spectacole de varietăţi, care au dat viață cartierului din nordul Capitalei. Iubitorii de cultură au vibrat pe ritmurile muzicii interpretate de Angela Similea, Dorina Drăghici sau Trio Grigoriu și s-au transpus în pielea personajelor interpretate de Dina Cocea, Mircea Crișan sau Ștefan Iordache.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version