Teatrul Naţional din Timişoara anunţă începerea înscrierilor, pe 22 martie, pentru o nouă ediţie a Concursului Naţional de Dramaturgie, a cărui temă este, în acest an pandemic, „solidaritate”.

Competiția a fost inițiată de Ministerul Culturii, în anul 2004, iar „din 2005, Naționalul timișorean a preluat organizarea acestui concurs, în siajul preocupării sale pentru evoluția spectacolului pe text de teatru românesc, obiectiv urmărit cu prioritate în edițiile succesive ale celui mai important festival din România dedicat dramaturgiei naționale în expresiile sale scenice”.

Juriul CND 2021 este format din prof. univ. dr. Nicolae Mandea (președintele juriului), criticul de teatru Călin Ciobotari (membru) și Codruța Popov, consultant artistic (membru).

Criterii de evaluare:

  • originalitatea subiectului
  • coerența situațiilor scenice
  • adresabilitatea textului

Formatul CND 2021:

Etapa I – transmiterea propunerilor: concurenții transmit textul dramatic înscris în concurs;

Etapa a II-a – selecția: juriul analizează individual textele transmise și selectează în întâlnire comună cele 4 texte finaliste

Etapa a III-a – anunțarea textelor finaliste: secretarul CND deschide plicurile conținând datele de contact ale autorilor și face anunțul privind textele finaliste;

Etapa a IV–a – ateliere de dramaturgie: textele selecționate sunt adaptate ca scenarii de spectacol de 4 echipe formate, fiecare, din autor, actori și regizor;

Etapa a V-a – spectacole-lectură: cele 4 piese, în forma finală, sunt prezentate în spectacole-lectură;

Etapa a VI-a – desemnarea textului câștigător: în urma vizionării celor 4 spectacole-lectură, juriul desemnează textul câștigător;

Etapa a VII-a – finalizarea concursului: montarea piesei câștigătoare la Teatrul Național din Timișoara; publicarea în volum a celor 4 texte finaliste, în forma adaptată pentru scenă, rezultată din lucrul în cadrul atelierelor de dramaturgie.

Calendarul CND 2021:

Etapa I: 22.03 – 20.05.2021

Etapa a II-a: 21.05 – 29.06.2021

Etapa a III-a: 30.06.2021

Etapa a IV—a: (în cadrul FEST-FDR 2021)

Etapa a V-a: (în cadrul FEST-FDR 2021)

Etapa a VI-a: (în cadrul FEST-FDR 2021)

Etapa a VII-a: octombrie – noiembrie 2021

Modalitatea de înscriere în concurs:

Propunerile se trimit în plic, pe adresa: Teatrul Naţional, Str. Mărăşeşti nr. 2, 300086 Timişoara, România. Pe acest plic nu se notează numele expeditorului.

Plicul va conține:     

  • textul dramatic (cu diacritice), în format print sau digital (stick sau dvd);
  • alt plic, de dimensiuni mai mici, sigilat, pe care este notat titlul textului propus. În interiorul acestuia se vor afla numele și datele de contact ale autorului.

Condiții de participare:

Concursul se adresează dramaturgilor de limbă română, debutanți sau consacrați, din România sau din diaspora.

Textele făcute publice anterior începerii concursului (montate, publicate, înregistrate audio etc.) și înscrise în concurs ca proiecte vor fi respinse, inclusiv propunerile înscrise în concurs sub pseudonim.

Înscrierile care conțin coordonatele autorilor altfel decât este prevăzut în condițiile de regulament, vor fi descalificate.

Propunerile transmise nu sunt returnabile.

Rezultate:

Premiul CND este în valoare de 2.000 de lei – drepturi de autor pentru crearea și reprezentarea pe scenă sau on-line a unui spectacol pe textul câștigător. Producător: Teatrul Național din Timișoara.

Toate cele 4 texte finaliste vor fi publicate în volum.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version