De Ziua Națională – 1 Decembrie, filmul „Mariţa”, debutul în lungmetraj al lui Cristi Iftime, premiat deja lla Festivalul Internaţional de Film de la Karlovy Vary 2017, va fi lansat în 19 oraşe din ţară.

 

“Marița” a câștigat, la Festivalul Internaţional de Film de la Karlovy Vary 2017, Premiul Juriului FEDEORA pentru cel mai bun lungmetraj din competiţia „East of the West”.  Filmul a primit și Trofeul Anonimul, la ediția de anul acesta a festivalului de la Sfântu Gheorghe.

Producția va fi distribuită în cinematografele din toată țara de microFILM.

Cu o imagine semnată de Luchian Ciobanu, filmul îi are în distribuție pe actorii Adrian Titieni, Alexandru Potocean, Lucian Iftime, Victoria Cociaș, Andrei Huțuleac, Bogdan Dumitrache și Ana Ciontea.

Scenariul a fost scris de Anca Buja și Cristi Iftime, montajul a fost realizat de Dragoș Apetri, designer de costume Alexandra Alma Ungureanu, machiajul Maria Andreescu, scenografia Mălina Ionescu iar sunetul a fost semnat de Dan-Ștefan Rucăreanu, Alexandru Dumitru și Florin Tăbăcaru. Producători Ada Solomon și Radu Stancu.

Filmul va rula în București (Cinema City AFI Cotroceni, Grand Cinema and More Băneasa, Hollywood Multiplex, Movieplex, Happy Cinema, Cinema Elvira Popescu, Cinema Muzeul Țăranului, Cinemateca Union, Cinemateca Eforie, Cinema Europa), Bârlad (Cityplex Victoria), Botoșani (Cinema Unirea), Brașov (Cinema One), Buzău (Happy Cinema), Cluj-Napoca (Cinema Victoria), Constanța (Cityplex Tomis), Focșani (Happy Cinema), Gura Humorului (Casa de Cultură), Iași (Cinema Ateneu), Odobești (Casa de Cultură), Lugoj (Cinema “Bela Lugosi”), Pitești (Cinema Trivale), Sibiu (Teatrul Gong), Slobozia (Casa de Cultură), Suceava (Cinema City, Cinema Modern), Târgu Mureș (Cinema Arta), Timișoara (Casa Artelor) și Vaslui (Cityplex).

Actorul Alexandru Potocean va fi prezent la proiecția de la Teatrul Gong din Sibiu, duminică, 3 decembrie, începând cu ora 19.00.

Filmul îl are în centru pe Costi, care alege să îl viziteze, în ajunul Sărbătorilor, pe tatăl lui, Sandu. Împreună, cei doi ajung să se întâlnească cu restul familiei şi, după un drum lung, petrec o seară în care deapănă amintiri.

„Marița” este o producție Hi Film Productions, în coproducție cu deFILM.

 

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version