Aproximativ 120 de persoane au rămas blocate în câmp, în apropiere de gara din Salva, județul Bistrița Năsăud.

Acest lucru s-a întâmplat după ce locomotiva trenului IR 1833, care face legătura între Iași și Timișoara, s-a defectat.

Cei de la CFR vor trimite o locomotivă de ajutor din Dej și recunosc că trenul va înregistra întârzieri, dar dau asigurări că pasagerii beneficiază de condiții bune și circulația celorlalte trenuri din zonă nu este afectată.

Totuși, apare un mare semn de întrebare în legătură cu capacitatea CFR de a mai face față solicitărilor în condițiile în care este a doua locomotivă care se defectează într-un interval de câteva ore.

Miercuri dimineața, trenul Regio 2092, care face legătura între Târgu Jiu și Craiova, a rămas și el blocat pentru câteva ore în câmp, în apropiere de stația Bărbătești.

Cel puțin 50 de persoane au fost afectate de acest incident, trenul reluându-și traseul abia după ce a fost trimisă o locomotivă de ajutor din Târgu Jiu.

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version