Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a primit 28 de oferte pentru construirea celor patru tronsoane ale Autostrăzii Buzău-Focşani, secţiune a Autostrăzii Moldovei.

Autostrada este finanţată prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), la o valoare estimată de 5,29 miliarde de lei (fără TVA), a anunțat, marți, ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu.

„Au fost depuse 28 de oferte pentru construcţia celor 4 Tronsoane ale Autostrăzii Buzău-Focşani (secţiune a Autostrăzii Moldovei – A7), cu o lungime totală de 82,44 km. Pentru Tronsonul 1 (4,60 km), Buzău-Vadu Paşii: 8 oferte au fost depuse de constructori din România, Italia, Turcia. Pentru Tronsonul 2 (30,8 km), Vadu Paşii-Râmnicu Sărat: 7 oferte au venit de la constructori din România, Turcia, Italia. Pentru Tronsonul 3 (36,1 km), Râmnicu Sărat – Mândreşti Munteni: 5 oferte primite de la constructori din România şi Turcia. Pentru Tronsonul 4 (10,94 km), Mândreşti Munteni- Focşani Nord: 8 oferte sunt depuse de firme din România, Grecia, Italia şi Turcia”, a scris pe Facebook Grindeanu.

Termenul de execuţie a lucrărilor este de 20 de luni pentru Tronsoanele 1 şi 2 şi de 26 de luni pentru Tronsoanele 3 şi 4.

Potrivit CNAIR, Autostrada Buzău-Focşani face parte din Coridorul 3 Bucureşti-Regiunea NE (Moldova) şi reprezintă o prioritate absolută la nivel naţional.

„Dezvoltarea infrastructurii rutiere prin construcţia unei autostrăzi în lungul acestui coridor va conduce la creşterea traficului rutier prin generarea de noi călătorii şi atragerea de noi investiţii în ariile urbane. Coridorul facilitează accesul în zona turistică Neamţ sau nordul Moldovei. Coridorul se desfăşoară la contactul dintre Subcarpaţii Curburii şi Câmpia Română între Ploieşti şi Mărăşeşti, Culoarul Siretului între Mărăşeşti şi Paşcani, Podişul Sucevei între Paşcani şi Siret”, menţionează CNAIR în comunicat.

Începând de marți, Comisiile de Evaluare vor analiza ofertele în conformitate cu prevederile Documentaţiilor de atribuire şi cu legislaţia în vigoare în domeniul achiziţiilor publice.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version