Conform celui mai recent studiu realizat de IRES, la solicitarea UNSAR, 8 din 10 șoferi (81%) și-ar dori ca, în cazul în care suferă pagube în accidente rutiere și sunt despăgubiți de polița RCA a vinovatului, să cunoască valoarea despăgubirii achitate. 

Precizările UNSAR transmise ZIUA CARGO:

Reamintim că, în România, la fiecare 80 de secunde are loc un accident rutier. Pentru fiecare, asigurătorii plătesc în medie 10.750 lei, rezultând despăgubiri totale de peste 2 milioane euro în fiecare zi calendaristică. Același studiu relevă faptul că șoferii români sunt conștienți că numărul accidentelor rutiere și valoarea despăgubirilor plătite în baza polițelor RCA influențează costul acestor polițe. 

Dorința de a avea un plus de transparență pe zona de despăgubiri ar putea veni și ca urmare a diferențelor dintre prețurile practicate de diferitele tipuri de unități reparatoare în raport cu companiile de asigurare RCA. Astfel, o analiză a datelor aferente perioadei 2018-2022 transmise de companiile Membre UNSAR pentru dosarele cu daune materiale care s-au închis și s-au plătit (fără a lua în calcul dosarele care sunt încă în rezervă – adică cele care urmează să fie închise), relevă niște realități îngrijorătoare. 

Practic, pentru service-urile independente care nu au o convenție de decontare a plăților de reparație cu asigurătorii, despăgubirea medie plătită pentru fiecare daună este cu aproximativ 30% mai mare față de despăgubirea plătită pentru reparațiile către service-urile reprezentanțelor auto (9.604 lei vs. 7.580 lei), și de două ori mai mare decât suma plătită către service-urile care au o convenție cu asigurătorii, altele decât reprezentanțele (4.921 lei). În general, se presupune că service-urile reprezentanțelor auto reprezintă un standard de calitate în zona de reparații, însă din datele transmise de asigurători se constată că tarifele practicate de reprezentanțe se situează, de fapt, în jurul mediei. 

Astfel de diferențe în ceea ce privește despăgubirea medie plătită către diferitele tipuri de service nu sunt în favoarea șoferilor, în condițiile în care toate unitățile reparatoare funcționează îndeplinind aceleași cerințe legale. 

Conform datelor oficiale ale ASF, asigurătorii au plătit anul trecut despăgubiri-record în baza polițelor RCA, de 4,2 miliarde lei. Acestor sume li se adaugă rezerve în valoare de 2,3 miliarde lei pentru daunele avizate (RBNS), dar și 2,35 miliarde lei aferente daunelor neavizate (IBNR).

Despre UNSAR

Înființată în 1994, UNSAR – Uniunea Națională a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România reprezintă 22 de companii de profil, ce dețin aproximativ 90% din piața locală de asigurări. Activitatea UNSAR are drept obiectiv apărarea și reprezentarea intereselor asigurătorilor și reasigurătorilor din România, participarea la îmbunătățirea cadrului legislativ în domeniul asigurărilor, promovarea activității de asigurări în România și a dezvoltării durabile a industriei de profil pe plan intern și internațional. Din anul 2007, UNSAR este membru cu drepturi depline al Federației Asigurătorilor și Reasigurătorilor Europeni – Insurance Europe. 

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version