CNAIR a primit, luni, 9 oferte pentru proiectarea și construirea secțiunii de 9,13 km cu 2,13 km de tunel din Lotul 2 al Autostrăzii Lugoj-Deva.

Este vorba despre „depunerea candidaturilor pentru procedura de atribuire a contractului pentru Lot 2: km 27+620 – km 56+220 – Secțiunea E și finalizare Secțiunea D”, otrivit unui comunicat.

Procedura este de tipul „licitație restrânsă”, iar Comisia de Evaluare va selecta minim 5 și maxim 6 candidați, care vor depune oferte Tehnice și Financiare în etapa a II-a a procedurii de achizitie publică.

Valoarea estimată a contractului este de 1,363 miliarde de lei, fără TVA, cu sursă de finanțare fonduri europene nerambursabile.

Termenul de finalizare a contractului este 10 luni pentru proiectare și 28 de luni pentru execuția lucrărilor, conform factorilor de evaluare din Documentația de Atribuire.

„Conform condițiilor din Acordului de mediu, a fost prevăzută realizarea a două tuneluri în cadrul Secțiunii E2 în contexul evitării problemelor de stabilitate și a impactului negativ cu implicații majore asupra mediului. Tunelurile vor fi formate din două galerii unidirecționale prevăzute pe fiecare cale de circulație cu platforma de 11,25 m”, potrivit CNAIR.

Iată cine sunt cei 9 ofertanți:

1. AKTOR S.A. (Grecia)

2. ASOCIEREA SC ALSİM ALARKO SANAYİ TESİSLERİ VE TİCARET A.Ș – MAKYOL INSAAT SANAYI TURIZM VE TICARET A.S.  (Turcia)

3. ASOCIEREA FCC CONSTRUCCION SA – GULERMAK AGIR SANAYI INSAAT VE TAAHHUT A.S. (Spania – Turcia)

4. ASOCIEREA IMPRESA PIZZAROTTI & CSpA – PIZZAROTTI SA – RETTER PROJECT MANAGEMENT SRL (Italia – Romania)

5. ASOCIEREA TERNA SA – INTRACOM CONSTRUCTIONS SOCIETE ANONYME TECHNICAL AND STEEL CONSTRUCTIONS (INTRAKAT) (Grecia)

6. KOLIN INSAAT TURIZM SANAYI VE TICARET ANONIM SIRKETI (Turcia)

7. ASOCIEREA MAPA INSAAT VE TICARET A.S. – CENGIZ INSAAT SANAYI VE TICARET A.S. (Turcia)

8. ASOCIEREA RIZZANI DE ECCHER SPA – OZGUN INSAAT TAAHHUT SANAYI VE TICARET LIMITED STI – CIPA SPA (Italia –  Turcia)

9. STRABAG SRL (Romania).

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version