Lucrările pentru construirea Pasajului suprateran Berceni, de pe Centura București Sud, au început, în 30 iulie, a anunțat secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Ionel Scrioșteanu.
 
 
Pasajul va fi construit, în termen de termen de 2 ani, sub forma unui sens giratoriu suspendat. Totodată, antreprenorul, o asociere din România, va lărgi la 4 benzi șoseaua de centură, în zona intersecției cu DJ401.
 
Contractul a fost semnat în anul 2019, iar lucrarea costă 146 de milioane de lei, cu finanțare europeană.
 
Săptămâna aceasta a fost emisă și autorizația de construire a Pasajului Oltenița, tot de pe Centura București Sud, ce va fi realizat, de asemenea, sub forma unui sens giratoriu suspendat.
 
La Centura București Nord  se lucrează la construirea pasajelor Mogoșoaia și Cernica, între DN2 și Autostrada Soarelui (A2).
 
Pentru pasajul de la Domnești, se va lucra în subantrepriză, pentru deblocarea contractului.
author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version