Acordurile-cadru pentru deszăpezirea autostrăzilor A1 (Bucureşti-Piteşti) şi A3 (Bucureşti-Ploieşti) în iarna 2017-2018 au fost contestate la Curtea de Apel Bucureşti, informează, joi, Compania Națională de Administrare a Infrastructurii rutiere (CNAIR).
Până la clarificarea situației și semnarea contractelor, activitatea de deszăpezire pe cele două autostrăzi va fi asigurată de Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Bucureşti, prin redistribuirea de utilaje de la alte secţii.
Contractele subsecvente în baza cărora se va desfăşura activitatea pe timp de iarnă la nivel naţional sunt în număr de 57. Până la această dată s-au finalizat şi semnat un număr de 39. Restul vor fi semnate până la 25 octombrie.
“În conformitate cu reglementările CNAIR S.A., începând cu data de 20 octombrie 2017 bazele companiei din zonele de munte trebuie să fie asigurate cu utilajele necesare activităţii de deszăpezire, urmând ca până la 1 noiembrie să fie asigurate utilajele necesare şi în restul bazelor, în funcţie de evoluţia vremii”, se mai arată în comunicatul remis redacției.
Cât privește stocul de sare, în prezent este de 77.000 tone. Conform normativului 525/2013, până la data de 1 noiembrie trebuie asigurate 121.000 tone reprezentând 35% din necesarul total de sare (347.000 tone).