Miercuri urmează să ajungă în România al doilea avion Boeing 737-800 NG cumpărat în leasing de TAROM.

sursa foto romaniatv.net

Aeronava, botezată “Marea Unire”, urmează să aterizeze pe Aeroportul Aurel Vlaicu, din Bucureşti, şi va fi inaugurată cu mare fast.

Ca şi la primirea aeronavei Sarmisegetuza, de săptămâna trecută, zeci de politicieni de rang înalt sunt aşteptaţi la ceremonia condusă de Răzvan Cuc, ministrul Transporturilor.

Ulterior, pe aeroportul din Băneasa vor avea loc un show aviatic şi un spectacol special organizat cu ocazia Zilei Internaţionale a Copilului.

Atât Ministerul Transporturilor, cât şi TAROM mizează pe înlocuirea, într-un timp cât mai scurt, a vechilor aeronave cu elice ATR, dar şi reintroducerea în programul de zbor a curselor către SUA şi China.

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version