ALD Automotive a încheiat anul 2015 în România cu o cifră de afaceri de 30,5 milioane de euro (pe sistemul contabil internațional), marcând 10 ani de creștere consecutivă atât la nivelul flotei, cât și a numărului de clienți, în tot atâți ani de activitate pe piața locală de leasing operațional.

aglomeratie, masini-trafic-sectorul-6

Față de anul 2014, flota auto a crescut cu 6%, ajungând în 2015 la 8.876 autovehicule.

În ceea ce privește portofoliul de clienți, acesta a crescut anul trecut cu 26% și număra 336 de clienți activi din companii din industrii variate, precum farma, servicii financiare, FMCG sau telecom.

80% dintre contracte sunt de leasing operațional full service și 20% de administrare a flotei auto.

Cea mai mare investiție făcută de ALD Automotive în 2015 a vizat dezvoltarea flotei cu aproximativ 1.800 de autovehicule.

Evoluția ascendentă a fost susținută de diversificarea portofoliului pe segmente de clienți și dezvoltarea de noi servicii și inițiative destinate nevoii de mobilitate a acestora, precizează reprezentanții companiei.

Potrivit acestora, anul trecut a însemnat pentru ALD Automotive abordarea unei noi nișe de piață, cea a IMM-urilor, și consolidarea poziției de precursor în materie de servicii inovatoare și personalizate. Compania creat primul produs de leasing operațional de tip White Label de pe piața românească, a făcut prima livrare a unei flote electrice în sistem leasing operațional către un client de top pe piața locală și a livrat oficial primul hibrid din gama unui important producător de automobile.

5 ani de ALD carmarket

Un alt segment de business cu rezultate foarte bune este platforma de licitații online pentru mașini uzate, ALD carmarket. De la lansarea acesteia, în martie 2010 și până la finalul anului 2015, dealerii şi comercianții au cumpărat online peste 7.000 de autovehicule returnate la finalul contractelor.

Anul trecut au fost vândute 1.428 de mașini iar 91% dintre tranzacții s-au desfășurat doar online. Astfel, platforma ALD carmarket a devenit un canal important de vânzare a autovehiculelor uzate, câştigând încrederea unei rețele extinse de cumpărători care subscriu oferte online pentru maşinile aflate în licitație.

Strategia de dezvoltare a companiei pentru 2016 include, în primul rând, concentrarea pe clienți și pe creșterea continuă a calității serviciilor oferite. În al doilea rând, dat fiind progresul tehnologic, compania se va axa și pe dezvoltarea unor noi aplicații și platforme care să vină în sprijinul managerilor de flotă și utilizatorilor autovehiculelor.

ALD Automotive va continua și anul acesta susținerea inițiativelor de  protejare a mediului înconjurător prin cursuri de condus defensiv și ecologic oferite utilizatorilor și prin diverse acțiuni de „înverzire” a flotelor auto ale clienților.

ALD Automotive este filiala specializată în leasing operaţional şi administrarea flotelor de autovehicule a Grupului Société Générale și unul dintre cei mai mari furnizori din Europa:

  • operează în 41 de ţări
  • are 5,000 de angajaţi
  • administrează peste 1,200,000 de autovehicule (31 decembrie 2015)

Mai multe informații, pe LinkedIn sau la www.aldautomotive.com.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version