Poliţiştii de la Transporturi au aplicat 62 de amenzi, au reținut un permis de conducere și au retras 10 certificate de înmatriculare în utma unui control la taximetriștii din zona a 5 aeroporturi din ţară și unul din Bucureşti.

“Poliţiştii, sub coordonarea de specialitate a Direcţiei de Poliţie Transporturi şi a Direcţiei Rutiere din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, au făcut verificări pe 23 martie în zona Aeroporturilor Internaţionale “Henri Coandă” Bucureşti, Cluj-Napoca, Timişoara, Iaşi şi Bacău.

Au fost vizate persoanele care practică ilegal activitatea de taximetrie şi cei care, deşi sunt autorizaţi, nu respectă regulile de tarifare sau calitatea serviciilor”, precizează Poliția Română.

Din peste 160 de autovehicule verificate au fost descoperite în neregulă mai mult de o treime. Astfel, au fost aplicate 62 de sancţiuni contravenţionale şi a fost reţinut un permis de conducere.

Pentru defecţiuni tehnice sau dotări suplimentare nepermise de lege au fost retrase 10 certificate de înmatriculare.

author avatar
Gabriel Andrei
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version