Registrul Auto Român (RAR) a sancționat în săptămâna 30 ianuarie – 8 februarie, cu amenzi de peste 200.000 lei, 82 de service-uri auto din București.

foto Arhivă autor Jean Mihai Pâlșu

La acțiune au participat 15 inspectori de la Departamentul Supraveghere Piață (DSP).

Pe lista neconformităților găsite la fața locului se numără:

  • lucrări de reparații auto fără autorizație tehnică sau în afara domeniului autorizat
  • neefectuarea și nemenţinerea dovezilor sau neînregistrarea rezultatelor inspecţiilor finale
  • nerespectarea prevederilor legale privind acordarea garanţiei la lucrările efectuate, respectiv a certificatelor de garanţie
  • nemenţinerea condiţiilor iniţiale de autorizare (lipsă verificări metrologice, atestat şef service expirat, lipsă personal calificat si instruit)
  • autorizaţii expirate.

Tot mai multe sesizări de la clienții nemulțumiți

Directorul General al Registrului Auto Român, George Adrian Dincă, precizează că aceste acțiuni sunt un semnal transmis celor din piața auto, care trebuie să înțeleagă că activitatea lor are un impact deosebit asupra siguranței circulației. 

“De aceea, inspectorii DSP vor fi o prezență continuă printre agenții economici, pentru a se asigura că legislația în domeniu este respectată integral.

Instituția noastră recomandă agenților economici să respecte în totalitate autorizația emisă de RAR, având în vedere că aceasta reprezintă capabilitatea tehnică a service-ului de a efectua reparații, astfel încât vehiculul să corespundă condițiilor tehnice impuse pentru admiterea în circulație”, se arată în comunicatul remis redacției.

Registrul Auto Român a constatat o creștere a sesizărilor din partea clienților nemulțumiţi de reparații la vehicule. Regia va lua act de fiecare plângere în parte și va acționa în consecință prin controale dedicate la fața locului.

Pentru a evita neplăcerile, RAR le recomandă clienților să se îndrepte către service-uri autorizate, a căror listă o pot gasi pe site-ul www.rarom.ro. Pentru a nu avea surprize neplăcute le sugerăm clienților să verifice totodată și pentru ce activități specifice este autorizat un anumit service, înainte să ducă mașina la reparat.

“Precizăm că orice intervenție la vehicul trebuie să se efectueze doar în baza unei comenzi, deschisă la introducerea vehiculului în reparație, iar contravaloarea facturii prestației să evidențieze lucrările efectuate”, se mai arată în comunicat.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version