Borsec

Dedeman

 

ComputerLand

Arctic

Dacia

POLITICĂ: Ciolacu începe să se enerveze pe Cîrstoiu /„Trebuia să facă deja conferinţa de presă ca să explice acuzațiil /JUSTIȚIE: Primarul PNL Chirica de la iași, trimis în judecată de DIICOT / ANM: Vremea începe să se încălzească, dar ploile rămân până la sfârșitul lunii / 

Breaking News:

America și-a redeschis granițele. Air France, 122 de zboruri săptămânale spre 11 destinații

Începând de luni, 8 noiembrie, călătorii internaționali vaccinați, inclusiv cetățenii europeni având ca punct de plecare sau escală un stat parte din Schengen, vor putea zbura din nou spre Statele Unite ale Americii (SUA).

Decizia de ridicare a restricțiilor de călătorie, care se aplicau de peste 18 luni, a dus la o creștere semnificativă a rezervărilor la Air France, în special pe rutele New York, Miami și Los Angeles, pentru călătoriile din noiembrie și pe toată perioada sărbătorilor de iarnă. 

Precizările transmise redacției:

Pentru a susține reluarea traficului aerian pe rutele transatlantice, Air France își va crește gradual capacitatea pe durata sezonului de iarnă. Între momentul actual și sfârșitul lunii martie 2022, compania plănuiește să revină la o capacitate care să corespundă cu aproximativ 90% din cea din 2019, în comparație cu cea de 50% din vara lui 2021. Această direcția va implica adăugarea de frecvențe către anumite destinații, inclusiv New York (de la 3 la 5 zboruri zilnice), Miami (de la 7 la 12 zboruri săptămânale) sau Los Angeles (de la 12 la 17 zboruri săptămânale).

Cele 11 destinații

În această perioadă, Air France va relua zborurile din Paris – Charles de Gaulle către Seattle (3 zboruri pe săptămână începând cu data de 6 decembrie), după ce a suspendat această rută încă de la începutul pandemiei Covid. De asemenea, va relua ruta obișnuită Paris – Papeete, via Los Angeles (3 zboruri săptămânale între Los Angeles și Papeete începând cu data de 11 noiembrie 2021) și va inaugura o nouă rută între Pointe-à-Pitre și New York JFK (2 zboruri săptămânale începând cu data de 24 noiembrie 2021).

Iarna aceasta, Air France va asigura 11 destinații în Statele Unite ale Americii: New York-JFK, cea mai mare bază internațională a companiei aeriene, Boston, Washington DC, Detroit, Atlanta, Chicago, Miami, Houston, Seattle, San Francisco și Los Angeles, cu până la 122 de zboruri săptămânale.

Bilete flexibile și rambursabile, până la 31 martie 2022

Ca parte a politicii sale comerciale, Air France oferă în prezent bilete flexibile pentru călătoriile de până la 31 martie 2022. Clienții își pot modifica (1) rezervarea în mod gratuit sau pot solicita un voucher de credit rambursabil (2) dacă nu mai pot/doresc să călătorească.

Cât costă un bilet spre cele mai importante 3 destinații

Românii care își doresc să călătorească în Statele Unite ale Americii vor plăti prețuri începând de la 666 euro pentru un bilet de avion București – New York și retur, 889 euro pentru un bilet de avion București – San Francisco și retur și 768 euro pentru un bilet de avion București – Miami și retur. Toate zborurile enumerate includ o escală pe aeroportul Charles de Gaulle din Paris. 

Angajamentul Air France pentru sănătatea pasagerilor și a personalului

Sănătatea și bunăstarea clienților și a personalului Air France se numără printre principalele preocupări companiei. Air France se angajează să le ofere clienților săi condiții optime de sănătate și igienă în fiecare etapă a călătoriei lor, încă de la sosirea în aeroport. La bordul aeronavei și pe toată durata călătoriei, este obligatorie purtarea măștii chirurgicale. Aerul din cabină este reînnoit la fiecare 3 minute. Sistemul de reciclare a aerului de la bordul aeronavelor Air France este echipat cu filtre HEPA – High Efficiency Particulate Air – identice cu cele utilizate în sălile de operație ale spitalelor. Air France a îmbunătățit, de asemenea, procedurile de curățare a aeronavelor, în special prin dezinfectarea tuturor suprafețelor în contact cu pasagerii, cum ar fi cotierele, mesele și ecranele înainte de fiecare zbor.

(1) Modificare – posibilitatea de a schimba data și/sau destinația biletului indiferent de condițiile tarifare până în ziua plecării primului zbor. Dacă prețul noului bilet este mai mare, diferența de tarif va fi achitată de client.

(2) Rambursare – opțiunea de a solicita rambursarea biletului până în ziua plecării primului zbor. În cazul în care condițiile tarifare ale biletului dumneavoastră nu permit rambursarea, se va emite un voucher de credit valabil un an, a cărui rambursare poate fi solicitată în orice moment.

Despre Air France

Din 1933, compania Air France a dus culorile Franței la înălțime în întreaga lume. Cu o activitate împărțită între transportul aerian de pasageri, transportul de marfă și mentenanța aeronautică, Air France este un jucător major în sectorul aviației. Peste 45.000 de angajați lucrează împreună zilnic pentru a oferi fiecărui pasager o experiență de călătorie unică. Air France, KLM Royal Dutch Airlines și Transavia formează grupul Air France-KLM. Grupul se bazează pe hub-urile sale de la Paris-Charles de Gaulle și Amsterdam-Schiphol pentru a oferi o rețea internațională vastă de zboruri. Programul de fidelitate al grupului, Flying Blue, are peste 17 milioane de membri. 

Air France și KLM sunt membri ai alianței SkyTeam, care are în total 19 companii aeriene partenere.

0 Shares
Se citește acum ...
-- publicitate --
video - emisiuni tv