Borsec

Dedeman

 

ComputerLand

Arctic

Dacia

POLITICĂ: Cîrstoiu se disculpă: „Nu sunt incompatibil, există o decizie a ÎCCJ” / /JUSTIȚIE: Primarul PNL Chirica de la iași, trimis în judecată de DIICOT / ANM: Vremea începe să se încălzească, dar mai există ploi până la sfârșitul lunii / 

Breaking News:

ARF a semnat contractul pentru 20 de trenuri Alstom

Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) a semnat, vineri, contractul pentru achiziția a 20 de trenuri și mentenanța acestora pe o perioadă de 15 ani. Proiectul este finanțat din Fonduri Europene Nerambursabile și din Bugetul de stat, iar primul tren va putea intra în circulație, la finalul anului 2023.

Valoarea contractului de bază este de aproximativ 263 milioane de euro, fără TVA. Comanda inițială poate fi suplimentată cu alte 17 trenuri, la care se adaugă o perioadă de mentenanță de 30 de ani. În acest caz valoarea contractului poate ajunge la aproximativ 748 milioane euro, fără TVA. Pachetul complet de 37 de rame poate fi livrat până la finalul anului 2024.
 
Clasa a II-a
 
Noile trenuri vor asigura conexiunea dintre București și Arad, Timișoara, Cluj, Brașov, Iași, Suceava, Craiova, Târgu Jiu, Galați și Constanța.
 
Clasa I
Fiecare tren va avea în componență 6 vagoane, care vor asigura 351 locuri pe scaune. Trenurile, care vor putea circula cu o viteză de 160 km/h, vor fi dotate cu:
 
– zonă pentru călători cu dizabilități
 
– zonă destinată distribuirii automate de bilete și aparate de compostat
 
– zonă de bar sau bistro
 
– sisteme de climatizare
 
– conexiune wi-fi.
 
0 Shares
Se citește acum ...
-- publicitate --
video - emisiuni tv