Reprezentanţii Autorităţii pentru Reformă Feroviară (ARF) şi ai Asocierii Alstom (Alstom Transport – lider, Alstom Transportation Germany GmbH – asociat) au semnat, luni, contractul de achiziţie a 16 locomotive electrice noi pe 4 osii cu sisteme ERTMS.

Oferta financiară a câștigătorului licitației, Asocierea Alstom (Alstom Transport – lider, Alstom Transportation Germany GmbH – asociat), de peste 767,5 milioane de lei, fără TVA, cuprinde și contravaloarea mentenanței pentru o perioadă de 20 de ani.

ARF precizează că în contract este prevăzută o clauză de revizuire privind posibilitatea suplimentării perioadei de mentenanță cu încă 20 ani, fără organizarea unei proceduri competitive, prin încheierea unui act adiţional.
 
Finanțarea proiectului este asigurată din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), „Componenta 4 – Transport durabil” și de la bugetul de stat, prin MTI, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație.
 
Termenul de livrare al primei locomotive este de 24 de luni, de la semnarea contractului.
 
Locomotivele vor circula cu o viteză maximă cuprinsă între 160 km/h-200 km/h şi pot tracta până la 16 vagoane de călători, destinate transportului feroviar de călători.
 
Introducerea locomotivelor electrice vizează creşterea eficienţei serviciilor de transport feroviar, reducerea poluării şi creşterea vitezei de circulaţie a trenurilor pe rutele: Dej-Braşov-Bucureşti-Constanţa; Timişoara-Arad-Braşov-Bucureşti-Constanţa; Timişoara-Cluj-Iaşi; Iaşi/Suceava-Bucureşti-Constanţa.
author avatar
Ilie Radulescu
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version