Marți au început lucrările la 1,7 km din Lotul 2 Vidra-Bragadiru, în lungime de 16,3 km (km 69 – km 85,3) al Autostăzii de Centură (A0) Bucureşti Sud.

Autorizaţia de Construire pentru acest prim tronson, cuprins între km 69 și km 70,7 și în valoare de 59,95 milioane lei, fără TVA, a fost emisă în 11 august.

Lucrările sunt executate de compania turcă Alsim Alarko Sanayi Tesisleri Ve Ticaret AS.

Întregul Lot 2, de 16,3 km va costa aproximativ 750,85 milioane de lei (fără TVA), iar lucrările sunt finanţate din fonduri europene, prin POIM 2014 – 2020.

Durata lucrărilor de construire este de 30 de luni.

Prezent pe șantier alături de premierul Ludovic Orban, ministrul Transporturilor, Lucian Bode, a detaliat stadiul în care se află celelalte loturi ale Centurii de Sud a Capitalei: „Pe scurt, Autostrada de Sud, Centura de Sud a Municipiului Bucureşti, cu cele 3 loturi, 52 de kilometri, telegrafic se prezintă în felul următor: Lotul 1 – 16,9 kilometri, suntem în termenii contractuali pentru realizarea proiectului tehnic, până la sfârşitul lunii septembrie vom primi proiectul tehnic, estimăm că vom da ordinul de începere pentru cei 16,9 kilometri pe data de 5 octombrie, în orice caz în prima parte a lunii octombrie. Lotul 2, cu cei 16,3 kilometri unde suntem astăzi: proiectul tehnic este finalizat pentru întreg tronsonul, avem hotărârea de Guvern privind exproprierile emisă pe 14 august. (…) Lotul 3, cu cei 17,9 kilometri: aici, cum spuneam, din păcate termenul de depunere a proiectului tehnic a expirat, motiv pentru care antreprenorul a fost deja penalizat, sper să-şi revină şi să reintre în ritmul normal pe care Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere îl impune”.

author avatar
Ilie Radulescu
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version